Rugaciune in vreme de necaz si nefericiri

Doamne, norii negri ai nefericirilor se gramadesc asupra capului meu si intristarile chinuitoare ma ingrozesc. Dar, desi sufar, nu cartesc impotriva Ta, Preabunule, caci Tu esti totdeauna sprijinitorul meu si piatra cea neclintita, pe care sunt intemeiate nadejdile mele. Tu cunosti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor si intristarilor mele si ingrijesti de soarta mea. Desi sufar, dar stiu ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin de nadejde in dragostea si in bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj si cred, ca avand ajutorul Tau voi iesi biruitor. Cel ce carmuiesti lumea si soarta muritorilor, carmuieste si corbia vietii mele, cea izbita de valurile ispitelor, spre liman linistit. Intelepciunea Ta sa ma povatuiasca pururea in calea binelui si a fericirii, pentru rugaciunile tuturor Sfintilor Tai si ale Preacuratei Maicii Tale. AMIN

In Memoriam - Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania

Mitropolitul Bartolomeu Anania - Despre cauza Suferinţei

Părintele nostru, Mitropolitul Bartolomeu Anania a adormit ieri, 31 ianuarie 2011, la orele 19:25. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu Drepţii!

Fratele Suferinţei în slujba lui Dumnezeu şi a oamenilor

Ieşit-a Dumnezeu să semene dumnezeirea Lui

Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. – Luca 8,5

Pilda semănătorului reprezintă una dintre cele mai frumoase, dar şi mai simple analogii cu privire la Împărăţia lui Dumnezeu. În ciuda cuvintelor simple cu care sunt îmbrăcate, ideile desprinse din ea sunt o lumină de nepreţuit pentru viaţa duhovnicească a creştinului. Fiecare cuvânt îşi are rolul său, fiecare ascunde înţelesuri tainice ale vieţii.

Semănătorul care seamănă sămânţa sa este Dumnezeu care îndumnezeieşte cu dumnezeirea Lui. El îşi iese din Sine, Se deschide către om şi pune în el arvuna esenţei Sale. Dumnezeu Se împarte şi Se împărtăşeşte omului. Sămânţa Sa este Fiul Său, este Iisus Hristos, Dumnezeu ce cade pe pământ pentru ca sămânţa hristoşilor (creştinilor) să se înmulţească. Aşa cum bobul de grâu are viaţă, dar se uneşte cu pământul şi îl absoarbe şi îl transformă în alte boabe de grâu cu viaţă, tot la fel şi Dumnezeu se uneşte întreg cu omul şi se împărtăşeşte în mod complet fiecăruia pentru ca orice om să fie ca El. Nu este de mirare că sintagma Dumnezeu Se face om pentru ca omul să devină dumnezeu apare ca un laitmotiv în Biserică, fiind folosită de sfinţi ca Atanasie cel Mare, Irineu de Lyon, Grigorie Teologul sau Grigorie de Nyssa.

Dumnezeul cu nume de Iubire, atunci când creează, nu poate face decât ceva similar Lui, decât ceva menit să fie ca El. Dumnezeu îşi iese din Sine şi creează oameni meniţi să se întoarcă în Sine. Persoanele divine creează persoane umane capabile şi dornice de comuniune totală dar neamestecată între ele şi împreună cu Dumnezeu. Ospăţul Împărăţiei Cerurilor reprezintă veşnica împărtăşire de iubire, dăruirea totală şi completă a unor persoane divine şi umane, diferite prin esenţă, dar împărtăşind acelaşi gând şi aceeaşi simţire, mişcându-se de aceeaşi voinţă.

A venit şi aici Crăciunul / Sus la naltul cerului

Cuviosul Seraphim Rose despre lumea modernă şi "creştinii de pe urmă"

Revazandu-si observatiile, Eugene scria: „lumea moderna este unica doar prin dimensiunea fara precedent la care a ajuns amagirea satanica si prin apropierea de domnia lui Antihrist pe care o pregateste". Cat despre „crestinii de pe urma" traitori in lumea moderna, lor „le ramane sa marturiseasca inaintea lumii Adevarul lor, chiar cu pretul martiriului pe care lumea va trebui sa-1 ceara de la ei, punandu-si nadejdea in Imparatia care nu este din lumea aceasta, Imparatie a carei slava deplina nu poate fi nici macar banuita de oamenii traitori in lume, Imparatie ce nu va avea sfarsit".

JERTFA pentru aproapele-implinire duhovniceasca si bucurie!…Cuv.Paisie Aghioritul

„Copiii sunt o problemă”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate. Se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă găndește așa, gândirea ei este nepotrivită, pentru că de obicei mamele au dragoste.

Pe o fată înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul.

Atunci când omul are duh de jertfă, nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Acea femeie, dacă ar fi spus:

,,Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic și eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chiniesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”

Dacă ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.

-Părinte, jertfa aduce bucurie?

-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi, n-o gustă oamenii; de aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, se îngreuiază să trăiască. Agerimea, râvna este puterea mișcătoare în om. Dacă nu există această putere, omul este chinuit.

Mai demult, la sate, mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri.

Acum rar mai întâlnești acest duh al jertfei.

Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe lângă niște rugi și-și agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înlesnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de era Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: ,,Lasă s-o rezolve celălalt și eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu.

Ce să fac cu o astfel de viață? De o mie de ori e mai bine să mor.

Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.

Lumea și-a pierdut controlul. A plecat mărimea de suflet, jertfa, de la oameni. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă…

Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână și cu celaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși grămadă jos de durere. Și asta nu deoarece mai înainte îmi trecuse durerea, ca mă făcusem bine prin minune, ci îl înțelegeam pe celălalt și uitam de durerea mea.

Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt.

Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele.

Trezire duhovnicească - Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2000

Adevarul despre masonerie ,evrei, sionism,marionetele lor si Noua Ordine Mondiala