Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tau, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.

Ca închinându-ne eu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi muceniţe. Şi împreună cu ei să îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

M-aţi vândut tâlharilor ca să mor!

VALERIU GAFENCU - DESPRE PACE

- Valeriu, ce este pacea?

- Pacea este o taină şi nu se află decât în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.

- Pacea e în suflet ori în lume, în istorie ori în veşnicie?

- Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate.

- Poate exista o falsă pace lăuntrică?

- Patimile duc la o stare de împătimire care devine permanentă, dar nu e pace; greşelile duc şi la o rătăcire ce se crede atotştiutoare, dar vine o clipă a adevărului şi o astfel de stare dovedeşte o falsă pace; duhul rău poate să-l îndrăcească pe om până la orbire, dar asta nu e pace, ci robie; eul, orgoliul, tendinţa de dominare tind să ne înşele printr-o pace personală, lipsită de Dumnezeu, dar omul va afla neapărat că e creatură şi nu poate afla pacea decât la Dumnezeu.

- Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?

- Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte pacea.

- Ce este de fapt războiul nevăzut?

- Întoarce-te în tine însuţi şi vei vedea!

- Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?

- Atâta vreme cât eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi.

- Ce este pacea lăuntrică în Hristos?

- Este trăirea în Duhul Adevărului, împărăţia Duhului Sfânt în om. Ea necesită discernerea duhurilor şi capacitatea de statornicire în Adevăr.

- Mi se pare greu de delimitat binele de rău.

- De aceea e omul om, om liber, om-împărat, ca să deosebească duhurile. Dacă n-avem discernământ, nu suntem vrednici a fi oameni. Oamenii trebuie să fie sfinţi.

- Pacea e în Lege, ori în Har?

- În Har!

- Pacea, atât în inimile oamenilor, cât şi în lume, pare cu totul instabilă!

- Pacea oamenilor depinde de măsura în care se găsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu-şi află pacea decât în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie.

- Valeriu, pacea este determinată de conştiinţă ori de putere?

- Este o greşeală a accepta pacea puterii fără adevăr. Nu se poate accepta pacea robiei! Nu se poate accepta pacea răului! Satana îţi oferă puterea lui dacă i te închini, dar toată puterea, în cer şi pe pământ, I-a fost dată lui Hristos, deci creştinii nu pot primi pacea ispititoare a lui satan.

- Valeriu, pacea e luptă?

- Pacea izvorăşte din biruinţa binelui asupra răului, fie la nivelul conştiinţei, fie la nivelul istoriei. Aici se află şi sensul războiului nevăzut al asceţilor, şi sensul apocaliptic al istoriei.

- Deci pacea trebuie să fie în necontenită ofensivă?

- Pacea trebuie să fie în ofensivă şi mereu vigilentă. Pacea lui Dumnezeu a coborât prin „ofensiva” întrupării Domnului Hristos şi prin „ofensiva” Duhului Sfânt, ce va lucra în lume până la a doua venire a Lui. Creştinismul este afirmare, căutare, cutezanţă, stăruinţă, muncă, luptă, putere de jertfă. Creştinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere.

- Pacea trebuie apărată?

- Unii apără pacea lui Dumnezeu, alţii apără pacea satanei. Dar puterea fiarei apocaliptice va fi nimicită de puterea Mielului.

- Care sunt metodele de luptă creştine?

- În lupta de afirmare creştinismul este spiritual şi deci liber, în apărare creştinii sunt obligaţi adesea să răspundă agresorului cu armele lui: David a trebuit să-l ucidă pe Goliat, Sfântul Nestor l-a aruncat în suliţe pe Lie şi a primit mucenicia.

- Suntem pentru pace ori pentru război?

- Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o urmăresc ele, şi aşa veţi şti ce este bine de făcut.

- Auzim mereu vorbindu-se despre pace!

- Fiecare putere propune pacea ei dar toţi sunt ipocriţi, mascând sub noţiunea vagă a păcii propria lor dominaţie.

- Ce-i lipseşte lumii creştine de azi: credinţa, adevărul ori puterea?

- În primul rând e o criză de credinţă; pe fondul ei lumea se situează în afară de adevăr şi din această cauză Dumnezeu a luat puterea din mâinile creştinilor.

- Cum să interpretăm puterea satanică a secolului nostru?

- Dincolo de explicaţiile istorice, sunt altele de structură şi în ultimă instanţă sunt cele spirituale. Structurile lumii acesteia sunt materialist-ateiste, forţele născute din Est tind să sfărâme planeta. Oamenii sunt atât de posedaţi de putere, de materie şi de plăcere, încât se trăieşte halucinant. Dezastrul este iminent, fie pe cale paşnică, fie pe cale militară, din cauza duhului rău care stăpâneşte modul de viaţă al lumii moderne. Lumea are nevoie de suferinţă pentru a se putea reorienta spiritual. Dumnezeu are căile Sale de intervenţie în istorie. Noi nu participăm la acest dezastru ci suntem trecuţi pe sub tăvălugul lui nimicitor, căci noi mărturisim oamenilor Adevărul. Dar oamenii de azi nu-l pot primi, căci din nou sunt fii ai satanei.

(Sfantul inchisorilor-Valeriu Gafencu, Moise monahul, Ed.Reintregirea, p.230)

In memoriam Madalina Manole - Ingerul nostru cu parul de foc!

Pr. Dumitru Stăniloae - Despre suferinţă

Despre suferinţă

Monahul Ignatie: Vorbiti-mi, Va rog, putin, despre problematica suferintei.

Parintele Staniloae: Problema suferintei nu e usor de expus pentru ca are foarte multe aspecte. Suferinta vine din diferite cauze si se refera fie la suflet, fie la trup.

De la Adam ne-a ramas tuturor o suferinta din neatasarea la Dumnezeu, producandu-se o corupere in trupul omenesc. El creste pana la o vreme, dar pe urma incepe stricarea lui, stricaciunea, descompunerea, pana duce la moarte.

Asta parca a devenit o lege a firii noastre, incat toti oamenii sunt supusi suferintei, de pe urma acestei schimbari a raportului cu natura. Ar fi trebuit indumnezeita natura, daca Adam n-ar fi pacatuit si omul n-ar fi avut nevoie de folosirea ei materiala, ci sa vada prin ea pe Dumnezeu.

Un alt mod sau pilda de suferinta este Iov. El nu s-a lasat abatut prin suferintele aduse de vrajmasia diavolului de la legatura cu Dumnezeu. Oameni nevinovati, intr-un anumit fel, pot sa sufere prin incercari care vin nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne incerce, ci sunt si duhurile rele care ne ispitesc si care aduc prin dusmaniile altora necazuri asupra noastra.

Si, in sfarsit, este Hristos un exemplu suprem al celui care sufera. El nu trebuia sa sufere pentru ca El n-a pacatuit. El n-a avut o neascultare fata de Dumnezeu. El a suferit spre a-i mantui si a-i indemna pe oameni sa paraseasca cele rele si prin asta a trezit invidia unora pentru ca vroia sa faca bine altora si dusmania acelora i-a adus lui Hristos suferinta.

Dar pentru ca El sufera fara ca aceasta suferinta sa vina din urmarile pacatului lui Adam, El a putut invinge, a putut rabda aceasta suferinta si, pentru ca era si Dumnezeu, a putut invinge chiar moartea. El a primit toate urmarile suferintelor lui Adam pentru ca si le-a insusit de la noi, ca sa ne arate ca se. pot invinge daca suntem alaturea cu El, si chiar moartea.

Deci suferintele de pe urma pacatului originar se transforma in mijloc de apropiere de Dumnezeu prin Iisus Hristos, si de inviere chiar. Rabdam suferintele, fara sa ne indepartam de Dumnezeu, ramanand in comuniune cu Hristos, ca astfel moartea sa nu mai fie un act de totala imputinare a vietii, ci sa fie un act de revenire la plenitudinea vietii, la indumnezeirea naturii.

Monahul Ignatie: Personal cum ati resimtit in viata suferinta?

Parintele Staniloae: Am cautat sa rabd toate suferintele care mi-au venit, de pe urma slabiciunii trupului, din cauza bolilor, asa cum le au si alti oameni, ca si cele venite din invidia sau dusmania unor oameni.

Am incercat sa le folosesc pentru a ma apropia si mai mult de Dumnezeu, sa ma ocup si mai mult cu pilda lui Hristos, spre a ma apropia si mai mult de El, sa-i cer ajutorul Lui, sa transform suferinta intr-o cale spre intarirea duhului din mine, a spiritului, impotriva placerilor trupului si cu nadejdea ca prin aceasta va fi si pentru mine moartea nu un mijloc de prabusire intr-un minus extrem de existenta, ci o apropiere de Dumnezeu, iar la invierea de obste va fi si pentru mine un mijloc de inviere spre viata vesnica.

Monahul Ignatie: In prezent cum se manifesta suferinta la dvs.?

Parintele Staniloae: Este foarte accentuata suferinta in planul fizic, datorita si varstei, datorita faptului ca trupul nostru e facut pentru a inainta intai spre o putere si pe urma a merge spre corupere, spre stricaciune, cum se spune. E procesul naturii, procesul fiecarei forme de realizare a lumii casnice. Aceasta evolutie a trupului omenesc ajungand la batranete, sigur ca procesul de descompunere este deosebit de accentuat si eu il resimt foarte intens in batranetea mea de acum.

Sufleteste insa, ma lupt sa cred ca rabdand aceasta suferinta trupeasca voi merge spre o comuniune tot mai mare cu Hristos si moartea nu-mi va fi spre pierdere, spre pieire, ci-mi va fi spre intrarea intr-o mai mare apropiere cu Hristos, asteptand invierea cea de obste, cand sa inviu si eu.

Frate dragă (de Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor)

Cu Tine in Gand!

Caci acest Fiul al Tau mort a fost si a inviat pierdut a fost si sa aflat.

Străpuns pentru păcatele noastre.

“ Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelarie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormîntul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, dupa ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mîinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare dupa voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. “( Isaia 53 )

Accepţi tu jertfa lui Iisus? Eşti tu tămăduit de păcatele tale?

Te invit la Botezul meu