Persoane interesate

duminică, 19 decembrie 2010

A venit şi aici Crăciunul / Sus la naltul cerului

Cuviosul Seraphim Rose despre lumea modernă şi "creştinii de pe urmă"

Revazandu-si observatiile, Eugene scria: „lumea moderna este unica doar prin dimensiunea fara precedent la care a ajuns amagirea satanica si prin apropierea de domnia lui Antihrist pe care o pregateste". Cat despre „crestinii de pe urma" traitori in lumea moderna, lor „le ramane sa marturiseasca inaintea lumii Adevarul lor, chiar cu pretul martiriului pe care lumea va trebui sa-1 ceara de la ei, punandu-si nadejdea in Imparatia care nu este din lumea aceasta, Imparatie a carei slava deplina nu poate fi nici macar banuita de oamenii traitori in lume, Imparatie ce nu va avea sfarsit".

marți, 9 noiembrie 2010

JERTFA pentru aproapele-implinire duhovniceasca si bucurie!…Cuv.Paisie Aghioritul


„Copiii sunt o problemă”, mi-a spus o femeie ce le avea pe toate. Se îngreuia să aibă copii. Atunci când o mamă găndește așa, gândirea ei este nepotrivită, pentru că de obicei mamele au dragoste.

Pe o fată înainte de a face familie, se poate ca mama ei s-o deștepte la ora 10 dimineața. Dar din clipa în care va deveni mamă și va trebui să-și alăpteze copilul, să-l spele, să-l curețe, nu doarme nici noaptea, pentru că pornește motorul.

Atunci când omul are duh de jertfă, nu murmură, nu se îngreuiază, ci se bucură. Acea femeie, dacă ar fi spus:

,,Dumnezeul meu, cum să-Ți mulțumesc? Nu mi-ai dat numai copii, ci și multe alte bunuri… Câți oameni nu au nimic și eu am atâtea case, am avere de la tatăl meu, bărbatul meu are salariu mare, scot încă două salarii de la chirii și nu mă chiniesc! Cum să-ți mulțumesc, Dumnezeul meu? Nu am fost vrednică de lucrurile acestea”

Dacă ar fi gândit astfel, plictiseala ei ar fi plecat, fiind înlocuită cu slavoslovia. Și numai dacă ar fi mulțumit lui Dumnezeu ziua și noaptea, ar fi fost destul.

-Părinte, jertfa aduce bucurie?

-O, ce bucurie! Această bucurie a jertfei, astăzi, n-o gustă oamenii; de aceea sunt chinuiți. Nu au idealuri în ei înșiși, se îngreuiază să trăiască. Agerimea, râvna este puterea mișcătoare în om. Dacă nu există această putere, omul este chinuit.

Mai demult, la sate, mergeau noaptea să deschidă fără zgomot vreun drum, fără să-i vadă cineva, ca să fie iertați atunci când vor muri.

Acum rar mai întâlnești acest duh al jertfei.

Am văzut și acolo, în Sfântul Munte, la o procesiune pe monahi, cum treceau pe lângă niște rugi și-și agățau camilăfcile lor în ei. Dar nimeni nu-i rupea, ca să înlesnească și pe ceilalți. Toți se plecau, ca să nu se agațe. Făceau metanie la rugi? Cel puțin de era Rugul cel Sfânt, s-ar fi potrivit! Dar fiecare spune: ,,Lasă s-o rezolve celălalt și eu să-mi fac treaba mea”. Dar de ce să n-o faci tu, căci tu i-ai văzut primul? Așa fac mirenii care nu cred în Dumnezeu.

Ce să fac cu o astfel de viață? De o mie de ori e mai bine să mor.

Scopul este ca fiecare să se gândească la celălalt, la durerea celuilalt.

Lumea și-a pierdut controlul. A plecat mărimea de suflet, jertfa, de la oameni. V-am spus de câteva ori în ce situație eram atunci cu hernia acolo la Colibă…

Atunci când cineva suna clopoțelul la poartă, ieșeam să le deschid, chiar și prin zăpadă. Dacă cel ce venea avea probleme serioase, atunci nici nu mai simțeam durerea mea, deși mai înainte eram căzut la pat. Îl serveam cu o mână și cu celaltă îmi țineam hernia. Cât timp vorbeam nici nu mă sprijineam, deși mă durea tare, ca să nu înțeleagă acela că mă doare. Atunci când pleca, cădeam iarăși grămadă jos de durere. Și asta nu deoarece mai înainte îmi trecuse durerea, ca mă făcusem bine prin minune, ci îl înțelegeam pe celălalt și uitam de durerea mea.

Minunea se face atunci când participă cineva la durerea celuilalt.

Toată problema este să-l simți pe celălalt ca pe fratele.

Trezire duhovnicească - Paisie Aghioritul-Schitul Lacu- Sfântul Munte Athos 2000

Adevarul despre masonerie ,evrei, sionism,marionetele lor si Noua Ordine Mondiala

vineri, 29 octombrie 2010

Rugăciune pentru proslăvirea noilor mucenici

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce i-ai păzit pe cei trei tineri şi pe Daniel în cuptorul cel de foc, Cel ce i-ai întărit pe mărturisitorii ultimei prigoane să dea mărturia cea bună în faţa prigonitorilor, primeşte de la noi această puţină rugăciune. Sădeşte, Hristoase Dumnezeule, jertfa lor ca o sămânţă pe pământul inimii noastre. Să fie această sămânţă aducătoare de roadă bună, să ne fie nouă spre început bun mântuirii şi dătătoare de curajul mărturisirii adevărului în faţa celor care îl batjocoresc. Fă, Doamne, ca pilda lor să nu fie dată uitării, ci din ea să se hrănească fiii Bisericii celei dreptslăvitoare. Fă ca virtuţile şi jertfa lor să mustre lenevia şi negrija noastră, şi să primim această mustrare spre îndreptarea noastră.

Cerut-a oarecând Sfânta Maria Magdalena trupul Tau, zicând Grădinarului: „Doamne, spune-mi unde l-ai pus, şi eu îl voi lua”. Tot aşa noi cădem înaintea Ta, rugându-ne Ţie cu nădejdea că ne vei ierta îndrăzneala şi nu vei trece cu vederea cererea noastră: „Doamne, arată-ne nouă locurile în care se află sfintele moaşte ale mărturisitorilor Tăi, ca aflându-le să le cinstim cu evlavie”. Şi dacă din pricina păcatelor noastre nu am fost vrednici să ne închinăm lor, ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, Doamne, să nu laşi sfintele moaşte ale robilor Tăi să zacă în uitare, ci scoate-le la lumină, pentru a primi închinarea cuvenită.

Ca închinându-ne eu evlavie, să ne putem bucura şi de cinstirea lor în Biserica Ta, după cum li se cuvine, împreună cu a cetelor de sfinţi mucenici şi muceniţe. Şi împreună cu ei să îţi aducem slavă, cinste şi închinăciune Ţie, Dumnezeului cel în Treime lăudat, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

marți, 14 septembrie 2010

joi, 12 august 2010

VALERIU GAFENCU - DESPRE PACE

- Valeriu, ce este pacea?

- Pacea este o taină şi nu se află decât în Hristos, prin Hristos şi pentru Hristos.

- Pacea e în suflet ori în lume, în istorie ori în veşnicie?

- Fiind în Hristos, ea e în toate şi prin toate.

- Poate exista o falsă pace lăuntrică?

- Patimile duc la o stare de împătimire care devine permanentă, dar nu e pace; greşelile duc şi la o rătăcire ce se crede atotştiutoare, dar vine o clipă a adevărului şi o astfel de stare dovedeşte o falsă pace; duhul rău poate să-l îndrăcească pe om până la orbire, dar asta nu e pace, ci robie; eul, orgoliul, tendinţa de dominare tind să ne înşele printr-o pace personală, lipsită de Dumnezeu, dar omul va afla neapărat că e creatură şi nu poate afla pacea decât la Dumnezeu.

- Poate exista pace lăuntrică fără războiul nevăzut?

- Cine nu luptă şi nu învinge patimile şi ignoranţa, acela nu cunoaşte pacea.

- Ce este de fapt războiul nevăzut?

- Întoarce-te în tine însuţi şi vei vedea!

- Poate exista pace lăuntrică fără pace cu oamenii?

- Atâta vreme cât eşti vinovat faţă de oameni, cu voie şi fără voie, cu ştiinţă şi fără ştiinţă, prin omisiune ori prin acţiune, nu poţi fi împăcat nici cu Dumnezeu şi nici cu tine însuţi.

- Ce este pacea lăuntrică în Hristos?

- Este trăirea în Duhul Adevărului, împărăţia Duhului Sfânt în om. Ea necesită discernerea duhurilor şi capacitatea de statornicire în Adevăr.

- Mi se pare greu de delimitat binele de rău.

- De aceea e omul om, om liber, om-împărat, ca să deosebească duhurile. Dacă n-avem discernământ, nu suntem vrednici a fi oameni. Oamenii trebuie să fie sfinţi.

- Pacea e în Lege, ori în Har?

- În Har!

- Pacea, atât în inimile oamenilor, cât şi în lume, pare cu totul instabilă!

- Pacea oamenilor depinde de măsura în care se găsesc în Duhul Adevărului, este deci înainte de toate o problemă spirituală, chiar dacă ea se manifestă pe plan politic, social, economic, cultural, educativ ori moral. Toate problemele oamenilor sunt probleme de conştiinţă, iar conştiinţa nu-şi află pacea decât în domeniul religiosului. Religiosul este fundamental în istorie.

- Valeriu, pacea este determinată de conştiinţă ori de putere?

- Este o greşeală a accepta pacea puterii fără adevăr. Nu se poate accepta pacea robiei! Nu se poate accepta pacea răului! Satana îţi oferă puterea lui dacă i te închini, dar toată puterea, în cer şi pe pământ, I-a fost dată lui Hristos, deci creştinii nu pot primi pacea ispititoare a lui satan.

- Valeriu, pacea e luptă?

- Pacea izvorăşte din biruinţa binelui asupra răului, fie la nivelul conştiinţei, fie la nivelul istoriei. Aici se află şi sensul războiului nevăzut al asceţilor, şi sensul apocaliptic al istoriei.

- Deci pacea trebuie să fie în necontenită ofensivă?

- Pacea trebuie să fie în ofensivă şi mereu vigilentă. Pacea lui Dumnezeu a coborât prin „ofensiva” întrupării Domnului Hristos şi prin „ofensiva” Duhului Sfânt, ce va lucra în lume până la a doua venire a Lui. Creştinismul este afirmare, căutare, cutezanţă, stăruinţă, muncă, luptă, putere de jertfă. Creştinii nu vor accepta decât pacea lui Hristos, oricât de multe sacrificii li se vor cere.

- Pacea trebuie apărată?

- Unii apără pacea lui Dumnezeu, alţii apără pacea satanei. Dar puterea fiarei apocaliptice va fi nimicită de puterea Mielului.

- Care sunt metodele de luptă creştine?

- În lupta de afirmare creştinismul este spiritual şi deci liber, în apărare creştinii sunt obligaţi adesea să răspundă agresorului cu armele lui: David a trebuit să-l ucidă pe Goliat, Sfântul Nestor l-a aruncat în suliţe pe Lie şi a primit mucenicia.

- Suntem pentru pace ori pentru război?

- Există o pace mai nimicitoare decât orice război şi există un război aducător de pace. Cercetaţi duhul care naşte evenimentele şi finalitatea pe care o urmăresc ele, şi aşa veţi şti ce este bine de făcut.

- Auzim mereu vorbindu-se despre pace!

- Fiecare putere propune pacea ei dar toţi sunt ipocriţi, mascând sub noţiunea vagă a păcii propria lor dominaţie.

- Ce-i lipseşte lumii creştine de azi: credinţa, adevărul ori puterea?

- În primul rând e o criză de credinţă; pe fondul ei lumea se situează în afară de adevăr şi din această cauză Dumnezeu a luat puterea din mâinile creştinilor.

- Cum să interpretăm puterea satanică a secolului nostru?

- Dincolo de explicaţiile istorice, sunt altele de structură şi în ultimă instanţă sunt cele spirituale. Structurile lumii acesteia sunt materialist-ateiste, forţele născute din Est tind să sfărâme planeta. Oamenii sunt atât de posedaţi de putere, de materie şi de plăcere, încât se trăieşte halucinant. Dezastrul este iminent, fie pe cale paşnică, fie pe cale militară, din cauza duhului rău care stăpâneşte modul de viaţă al lumii moderne. Lumea are nevoie de suferinţă pentru a se putea reorienta spiritual. Dumnezeu are căile Sale de intervenţie în istorie. Noi nu participăm la acest dezastru ci suntem trecuţi pe sub tăvălugul lui nimicitor, căci noi mărturisim oamenilor Adevărul. Dar oamenii de azi nu-l pot primi, căci din nou sunt fii ai satanei.

(Sfantul inchisorilor-Valeriu Gafencu, Moise monahul, Ed.Reintregirea, p.230)

duminică, 11 iulie 2010

Pr. Dumitru Stăniloae - Despre suferinţă

Despre suferinţă

Monahul Ignatie: Vorbiti-mi, Va rog, putin, despre problematica suferintei.

Parintele Staniloae: Problema suferintei nu e usor de expus pentru ca are foarte multe aspecte. Suferinta vine din diferite cauze si se refera fie la suflet, fie la trup.

De la Adam ne-a ramas tuturor o suferinta din neatasarea la Dumnezeu, producandu-se o corupere in trupul omenesc. El creste pana la o vreme, dar pe urma incepe stricarea lui, stricaciunea, descompunerea, pana duce la moarte.

Asta parca a devenit o lege a firii noastre, incat toti oamenii sunt supusi suferintei, de pe urma acestei schimbari a raportului cu natura. Ar fi trebuit indumnezeita natura, daca Adam n-ar fi pacatuit si omul n-ar fi avut nevoie de folosirea ei materiala, ci sa vada prin ea pe Dumnezeu.

Un alt mod sau pilda de suferinta este Iov. El nu s-a lasat abatut prin suferintele aduse de vrajmasia diavolului de la legatura cu Dumnezeu. Oameni nevinovati, intr-un anumit fel, pot sa sufere prin incercari care vin nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne incerce, ci sunt si duhurile rele care ne ispitesc si care aduc prin dusmaniile altora necazuri asupra noastra.

Si, in sfarsit, este Hristos un exemplu suprem al celui care sufera. El nu trebuia sa sufere pentru ca El n-a pacatuit. El n-a avut o neascultare fata de Dumnezeu. El a suferit spre a-i mantui si a-i indemna pe oameni sa paraseasca cele rele si prin asta a trezit invidia unora pentru ca vroia sa faca bine altora si dusmania acelora i-a adus lui Hristos suferinta.

Dar pentru ca El sufera fara ca aceasta suferinta sa vina din urmarile pacatului lui Adam, El a putut invinge, a putut rabda aceasta suferinta si, pentru ca era si Dumnezeu, a putut invinge chiar moartea. El a primit toate urmarile suferintelor lui Adam pentru ca si le-a insusit de la noi, ca sa ne arate ca se. pot invinge daca suntem alaturea cu El, si chiar moartea.

Deci suferintele de pe urma pacatului originar se transforma in mijloc de apropiere de Dumnezeu prin Iisus Hristos, si de inviere chiar. Rabdam suferintele, fara sa ne indepartam de Dumnezeu, ramanand in comuniune cu Hristos, ca astfel moartea sa nu mai fie un act de totala imputinare a vietii, ci sa fie un act de revenire la plenitudinea vietii, la indumnezeirea naturii.

Monahul Ignatie: Personal cum ati resimtit in viata suferinta?

Parintele Staniloae: Am cautat sa rabd toate suferintele care mi-au venit, de pe urma slabiciunii trupului, din cauza bolilor, asa cum le au si alti oameni, ca si cele venite din invidia sau dusmania unor oameni.

Am incercat sa le folosesc pentru a ma apropia si mai mult de Dumnezeu, sa ma ocup si mai mult cu pilda lui Hristos, spre a ma apropia si mai mult de El, sa-i cer ajutorul Lui, sa transform suferinta intr-o cale spre intarirea duhului din mine, a spiritului, impotriva placerilor trupului si cu nadejdea ca prin aceasta va fi si pentru mine moartea nu un mijloc de prabusire intr-un minus extrem de existenta, ci o apropiere de Dumnezeu, iar la invierea de obste va fi si pentru mine un mijloc de inviere spre viata vesnica.

Monahul Ignatie: In prezent cum se manifesta suferinta la dvs.?

Parintele Staniloae: Este foarte accentuata suferinta in planul fizic, datorita si varstei, datorita faptului ca trupul nostru e facut pentru a inainta intai spre o putere si pe urma a merge spre corupere, spre stricaciune, cum se spune. E procesul naturii, procesul fiecarei forme de realizare a lumii casnice. Aceasta evolutie a trupului omenesc ajungand la batranete, sigur ca procesul de descompunere este deosebit de accentuat si eu il resimt foarte intens in batranetea mea de acum.

Sufleteste insa, ma lupt sa cred ca rabdand aceasta suferinta trupeasca voi merge spre o comuniune tot mai mare cu Hristos si moartea nu-mi va fi spre pierdere, spre pieire, ci-mi va fi spre intrarea intr-o mai mare apropiere cu Hristos, asteptand invierea cea de obste, cand sa inviu si eu.

marți, 1 iunie 2010

Frate dragă (de Valeriu Gafencu - Sfântul Închisorilor)

Cu Tine in Gand!

Caci acest Fiul al Tau mort a fost si a inviat pierdut a fost si sa aflat.

vineri, 23 aprilie 2010

Străpuns pentru păcatele noastre.

“ Dispreţuit şi părăsit de oameni, Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit, că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă. Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Cînd a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelarie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare şi judecata. Dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut ca El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?

Groapa Lui a fost pusă între cei răi şi mormîntul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nici o nelegiuire şi nu se găsise nici un vicleşug în gura Lui. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă… Dar, dupa ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mîinile Lui. Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare dupa voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. “( Isaia 53 )

Accepţi tu jertfa lui Iisus? Eşti tu tămăduit de păcatele tale?

luni, 19 aprilie 2010

Consecintele legalizarii casatoriilor homosexuale din perspectiva Bisericii

"In vremuri ale minciunii universale, a spune adevarul este un act revolutionar."
George Orwell

Toti aceia care cred ca o "casatorie" intre parteneri de acelasi sex este doar o excentricitate benigna care nu va afecta omul de rand, ar trebui sa se gandeasca la ce s-a intamplat in statul Massachusetts, S.U.A.

In data de 18 noiembrie 2003, Curtea Suprema de Justitie a Statului Massachusetts a anuntat hotararea asupra cazului Goodridge, declarand neconstitutionala neacceptarea "casatoriei" intre parteneri de acelasi sex. Sase luni mai tarziu, a inceput oficierea casatoriilor homosexuale.

Scolile de stat

"Casatoria" homosexuala a atacat scolile de stat, putin dupa decizia curtii din noiembrie 2003. La scoala copiilor mei s-a sarbatorit legalizarea "casa­toriilor" homosexuale intr-o adunare foarte larga, chiar la inceputul lui decembrie 2003. Au fost multi vorbitori, printre care chiar profesori din scoala, care au anuntat ca se vor "casatori" cu partenerii lor si vor intemeia o familie, fie adoptand copii, fie prin inseminare artificiala. Au fost date elevilor materiale despre casatoria intre partenerii de acelasi sex.

In septembrie 2004 o profesoara de clasa a opta din Brookline a spus la postul national de radio ca legalizarea casatoriilor unisex a rupt orice zagaz legat de predarea homosexualitatii. "Daca ma ia cineva la intrebari, ii spun: Ia mai lasa-ma! Acum e legal!", a declarat ea.

In anul 2005, copiilor din gradinite li s-au dat carti cu poze prin care li se explica faptul ca cuplurile de acelasi sex sunt doar un alt fel de familie, ca si parintii lor. Cand David Parker, din Lexington, a insistat sa fie anuntat cand educatorii dis­cuta cu fiul sau despre homosexualitate sau transexualitate, scoala a cerut sa fie arestat; barbatul si-a petrecut noaptea la inchisoare.

In anul 2006, familiile Parker si Wirthlin au intentat un proces privind drepturile civile federale prin care sa oblige scolile sa anunte parintii cand se discuta cu copiii subiec­te legate de homosexualitate si sa le transforme in materii optionale. Judecatorii curtii federale au respins cauza. Au decis ca tocmai pentru ca in Massachusetts este legalizata casatoria homosexuala, scoala are obligatia sa prezinte si sa trateze relatiile homosexuale absolut normal fata de copii, ca parintii nu trebuie notificati asupra zilelor cand au loc aceste discutii si ca nicidecum aceste subiecte nu sunt optionale! Acceptarea homosexaulitatii devenise deja datorie a unui ce­tatean model!

Ganditi-va: din cauza "legalizarii" casatoriilor homose­xuale, un judecator federal a hotarat ca scolile au de acum obligatia de a le spune copiilor ca relatiile homosexuale sunt absolut normale, in ciuda parerilor ori convingerilor parin­tilor lor!

"Zilele Gay" din scoli sunt considerate absolut necesa­re pentru lupta impotriva "intolerantei" care ar putea exista fata de relatiile intre partenerii de acelasi sex. Sute de licee si chiar scoli primare de pe tot cuprinsul statului sarbatoresc acum "ziua solidaritatii cu homosexualii, lesbienele, bisexu­alii si transexualii".

Adoptia copiilor si cuplurile homosexuale "casatorite"

In anul 2006, Departamentul pentru Servicii Sociale (DSS) din Massachusetts a acordat titlul de "Parintii anului" unui cuplu de barbati "casatoriti". Cei doi adoptasera un copil prin DSS (impotriva dorintei parintilor naturali ai copilului). Conform stirilor oficiale, a doua zi dupa finalizarea adoptiei, DSS a abordat cuplul pentru adoptarea unui al doilea copil. Se pare ca acum agentiile de stat din Massachusetts favori­zeaza homosexualii pe listele de asteptare pentru adoptii in detrimentul parintilor heterosexuali.

De asemenea, certificatele de casatorie din Massechusetts au acum trecut "Partenerul A si Partenerul B" in loc de "sot si sotie". Imaginati-va cum e sa ai un astfel de certificat de casatorie.

De cand cu casatoriile unisex, paradele anuale gay au devenit tot mai importante. Chiar guvernatorul Deval Patrick a defilat cu fiica sa cea mare, in varsta de 17 ani, les­biana declarata, la parada din 2008 de la Boston, in spatele unui grup "in piele" (sado-masochisti) care arborau un steag negru-albastru, bice si lanturi!
Este evident ca obsesia casatoriei manifestata de mis­carea homosexuala nu se datoreaza numarului mare de homosexuali care chiar ar vrea sa se casatoreasca. De fapt, un numar foarte mic se "casatoresc". In ultimele trei luni, ziarul Sunday Boston Globe n-a mai avut nici o poza a vreunui cu­plu gay proaspat casatorit. La inceput, era plin de ele.

Cercetarile de specialitate au demonstrat ca relatiile homosexuale sunt fundamental disfunctionale la toate nive­lurile, iar "casatoria", asa cum o stim, nu o pot implini, nici macar dori. Totul se rezuma la a da valoare juridica homo­sexualitatii si de a impune cu forta aceste practici in diverse medii sociale si institutii politice ale societatii care, altfel, nu le-ar fi acceptat niciodata.

Pentru restul lumii: ati fost preveniti!

Brian Camenker

Sursa: Manastirea Putna - Cuvinte catre Tineri

vineri, 9 aprilie 2010

marți, 2 martie 2010

Orarul acatistelor pentru luna martie 2010 şi pe toată perioada Postului Mare

 

Fraţilor, ţin să vă aduc la cunoştinţă, că pe parcursul lunii Martie, dar şi pe toată perioada Postului Mare, vom citi regulat următoarele acatiste:

Luni
Acatistul Sfintelor Patimi a Domnului Nostru Iisus Hristos. 
 
Miercuri
Paraclisul Maicii Domnului.
 
Sâmbăta
Paraclisul Maicii Domnului, şi Acatistul pentru cei adormiţi.

*****

Rugăciunea Sf. Efrem Sirul

"Doamne şi Stăpânul vieţii mele, Duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie.

Iar Duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie slugii Tale."

Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.


Doritorii de a fi pomeniţi la acatist, sunt rugaţi să lase un mesaj la adresa cazacu152001@yahoo.it
 
Al frăţiilor voastre smerit (ne) rugător pr. Gheorghe Cazacu, Ferrara Italia.

vineri, 12 februarie 2010

Câte nume dăm copiilor la Botez?

“Cate nume punem copilului?” Din pacate, aceasta este intrebarea pe care si-o pun multi parinti, in momentul in care se gandesc la pruncul randuit lor de Dumnezeu. Consider ca ar fi cu mult mai potrivit ca cei doi parinti sa se intrebe: “Ce nume de sfant sa dam copilasului?” sau “Ce sfant ocrotitor sa alegem pentru copilas?”

Cu cat omul intelege mai putin Taina Sfantului Botez si unicitatea persoanei umane, in toata profunzimea ei, cu atat el trece cu vederea detalii semnificative privind Botezul. Astfel, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume, ba inca si nume auzite prin vreo melodie “la moda” sau prin vreo telenovela.

Care este randuiala de punere a numelui?

In cartea numita Molitfelnic, intre rugaciunile / randuielile legate de nasterea unui prunc este si cea intitulata “Rugaciunea la insemnarea pruncului cand i se pune numele”. Potrivit acestei randuieli, rugaciunea de punere a numelui se citeste in a opta zi dupa nastere, tot atunci cand si Pruncului Hristos i s-a pus numele. Pentru ca inca nu este botezat, pruncul este adus la Biserica, insa numai in pridvor sau in pronaos, unde si are loc aceasta randuiala.

Preotul insemneaza pruncul cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, pe gura si in dreptul inimii. Aceasta insemnare se face pentru luminarea mintii si a gandurilor, pentru pazirea cailor celor drepte, a cuvintelor curate si pentru intarirea in dragoste si blandete. Dupa aceasta insemnare, parintele rosteste rugaciunea speciala, in urma careia pruncului i se pune numele. Acesta este numele cu care pruncul se va identifica si se va numi toata viata, cat si numele cu care el se va prezenta la Dreapta Judecata.

Din punct de vedere civil, pruncul isi primeste numele chiar in ziua nasterii, cand este inscris in acte, la Oficiul Starii Civile, de catre parinti. Acelasi nume – scris in Certificatul de Nastere – se repeta si in rugaciunea de punere a numelui, cat si in Certificatul de Botez.

Cum se alege numele dat pruncului?

Potrivit traditiei noastre, copilul lua intotdeauna numele nasului. Aceasta nu este insa o traditie propovaduita de Biserica, tinand cont ca pruncul trebuie sa poarte numele unui sfant, iar nu al unei rude, sfant caruia va trebui sa ii si urmeze cu vietuirea.

Astazi, parintii sunt cei care hotarasc numele pruncului, iar nu nasul. Exista si cazuri in care nasul pune copilului un nume, iar parintii pe cel de-al doilea, insa copilul nu este un obiect aflat la discretia tuturor, ci o persoana umana deplina, care merita toata consideratia cuvenita. Astfel, daca nu se da numele nasului, este bine ca pruncul sa poarte numelui unui sfant, pe care sa-l si aibe drept ocrotitor toata viata.

Se recomanda ca numele de sfant ales sa fie acela aflat in calendar, in ziua in care s-a nascut copilasul. In cazul in care acest nume nu se potriveste cu dorinta nasilor si a parintilor, caci sunt multi sfinti cu nume grele sau straine pamantului nostru romanesc, se poate lua numele oricarui alt sfant din calendarul ortodox, mai apropiat sau mai indepartat de ziua nasterii pruncului.

Cate nume dam copiilor la Botez?

Neintelegand unicitatea persoanei umane si unitatea nespusa a acesteia, parintii ajung sa puna copilului doua sau chiar trei nume. A pune mai multe nume aceleiasi persoane umane unice arata o imprastiere si o impartire intre doua unitati valorice diferite.

Vedem cum fiecare nume are in inima noastra o anumita rezonanta. Unele ne plac, iar altele nu. Aceasta nu pentru ca numele ar avea ceva in ele insele, ci pentru ca fiecare nume este umplut cu duhul celui pe care l-am intalnit purtand acel nume. Apare astfel o stransa relatie intre persoana si numele pe care-l purta, vazand de aici ca numele nu este ceva pus de amuzament sau de eticheta, ci un lucru cu mult mai profund. Vedem cum, in Sfanta Scriptura, numele lui Dumnezeu este un nume cu putere, fiind chiar si doar rostit.

Cand omul are un singur nume, toata personalitatea lui se concentreaza in acel nume, nimic ramanad in alta parte. Astfel, cand un prunc este numit IOAN, acela ajunge sa-si umple tot numele cu faptele si vietuirea sa. Insa atunci cand pruncului i se dau mai multe nume de Botez, precum IOAN CONSTANTIN, atunci el se va concentra pe unul singur, celalalt ramanand de prisos. Un fost coleg de facultate avea trei nume de Botez, insa nimeni nu l-a numit vreodata pe cel de-al doilea sau pe cel de-al treilea nume.

De ce sa aiba copilasul doua nume, atata timp cat toti cei cu cate doua nume sunt numiti pe unul singur dintre ele? Intre toti cei pe care ii cunosc, purtand doua nume, nu este nici unul care sa fie chemat pe ambele nume sau sa le foloseasca pe amandoua.

Parintele Profesor Nicolae Necula, fost decan al Facultatii de Teologie din Bucuresti si profesor de Liturgica, numeste foarte simplu aceasta problema, zicand astfel: “A existat si mai persista inca practica de a pune doua sau mai multe nume copiilor, ceea ce este complet neindicat si incomod, pentru ca, in realitate, acestia sunt chemati cu un singur nume de catre cei din jur, iar uneori cu un diminutiv care le anuleaza pe toate celelalte, care raman doar un balast scriptologic.”

Foarte multi dintre noi purtam cate doua nume. Insa nu noi am hotarat aceasta, ci altii au facut-o pentru noi. Cred ca singurul lucru pe care il putem face noi, tinand cont ca numele de Botez nu mai poate fi schimbat, este acela de a da copilasilor un singur nume, si anume un nume de sfant.

Nume pentru baieti – nume de sfinti

Vasile, Serafim, Ioan, Gheorghe, Grigorie, Emilian, Pavel, Petru, Antonie, Simeon, Iulian, Luca, Teodor, Valentin, Alexandru, Marcel, Ciprian, Gabriel, Mihail, Stefan, Ilie, Iosif, Nectarie, Constantin, Filip, Sebastian, David, Damian, Andrei, Emil, Miron, Radu, Matei, Adrian, Siluan, Nectarie, Toma, Dumitru, Dimitrie, Lazar, Mina, Victor, Stelian, Daniel, Eugen, Nicolae, Cristian, etc.

Nume pentru fete – nume de sfinte

Maria, Cristina, Ioana, Tatiana, Ana, Marina, Marta, Valentina, Teodora, Iuliana, Daria, Lidia, Irina, Alexandra, Elisabeta, Nectaria, Elena, Paula, Sebastiana, Lucia, Veronica, Marcela, Cristina, Natalia, Adriana, Sofia, Cipriana, Anastasia, Mina, Cecilia, Ecaterina, Eugenia, Ioana, Iuliana, Alexandra, Gabriela, Dumitra, Mihaela, Constanta, Andreea, Emilia, Steliana, Daniela, etc.

Teodor Danalache, crestinortodox.com

duminică, 10 ianuarie 2010

Despre Puterea Sfintei Cruci



Cuvantul Crucii pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu. De cate ori auziti cuvantul " Cruce ", sa nu intelegeti ca sectarii cei nebuni, ca baptistii, adventistii, evanghelistii, penticostalii, nazarinenii, pocaitii, seceratorii, tudoristii, martorii lui Iehova si toti ceilalti sectari, care bantuie lumea; gurile sectare cele hulitoare, care au umplut lumea si care vatama tarina lui Dumnezeu-Cuvantul. Sa nu ganditi despre Sfanta Cruce ca ei, ci asa sa intelegeti si sa tineti minte ca, cuvantul " Cruce " are indoita putere si taina. Indoita este Crucea, indoite sunt intelesurile Crucii. Sa intelegeti despre Sfanta Cruce nu asa ca cei scurti la minte si neintelepti, care nu vor sa se inchine mantuitoarei Cruci a lui Hristos, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Lasa-i sa huleasca pentru ca i-a intunecat satana, le-a pus pecetea pe frunte mai intai, adica unde sta creierul mare, ca sa nu creada. Le-a pus pecetea pe mana dreapta, ca sa nu o ridice la frunte si sa faca semnul cel mantuitor al preacinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos. Deci sa stiti ca indoit este omul, indoita este si Sfanta Cruce. Nu vezi la om un ipostas in doua firi ? O parte se vede, adica trupul, una nu se vede, adica sufletul, pentru ca este de natura nevazuta. Asa si Crucea sa o intelegem. Una este Crucea materiala, vazuta, si alta cea tainica, mistica si nevazuta, pe care o purtam in inima noastra. In Sfanta Evanghelie auzim zicand asa : Si statea langa crucea Lui mama Lui, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena. Auzi ? Stateau langa crucea Lui. Deci, intelege ca a sta langa crucea Lui, nu inseamna a sta langa crucea spirituala, ci langa una materiala. Crucea de lemn a lui Hristos, langa care statea Maica Domnului, Maria lui Cleopa si Maria Magdalena. Cand veti auzi : Pogoara-Te de pe Cruce, se intelege Crucea lui Hristos cea de lemn pe care era rastignit. Si cand veti auzi : Si L-au dus si L-au scos afara din cetate, ducandu-si Crucea Lui pana la locul Capatanii, ce se cheama pe evreieste Golgota, Intelegem crucea materiala. Pe aceasta o purta Mantuitorul in spate. Si cand veti auzi ca s-au dus evreii la Pilat si l-au rugat : " Ne rugam tie, zdrobeste fluierele picioarelor celor rastigniti, ca sa-i dam jos de pe cruce, sa nu-i apuce ziua sambetei ", ca mare era ziua sambetei aceleia la iudei. Si aici intelegem tot crucea cea de lemn, nu cea spirituala. Iar cand veti auzi in Sfanta Evanghelie pe Hristos, zicand : Cel ce nu-si ia Crucea si nu-Mi urmeaza Mie, nu este vrednic de Mine, sa nu intelegeti crucea cea de lemn, ci crucea spiritulal, nevazuta. Deci, bagati de seama, ca Hristos indoita cruce a purtat. Una in suflet : suferinta, rabdarea, usturimea, durerea, rusinea, scuiparile, mahnirile si intristarea; si toate cate le ducea in suflet formau crucea cea spirituala a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Sai si S-a rastignit de bunavoie pe ea, pentru mantuirea lumii. Si Sfantul Apostol Pavel a purtat doua cruci : Mie sa nu-mi fie a ma lauda, decat in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Dar el a dus si cealalta cruce, cum singur spune : In batai, in suferinte, in posturi, in friguri, in primejdii de la neamuri, in primejdii pe mare, in primejdii pe uscat, in primejdii de la neamul meu, in primejdii de la fratii cei mincinosi. Deci sa stiti, cand va ataca sectarii pentru Sfanta Cruce, ei o iau numai pe cea de a doua, numai crucea suferintelor, nu si pe cea materiala. Noi o luam si pe cea dintai, ca asa a dus-o Hristos. El a dus o cruce de lemn in spate si o cruce a suferintelor in sufletul Sau, pana la moarte si moarte pe cruce. Crucea, este biruinta, Crucea este steagul lui Hristos, Crucea este arma cu care Hristos a biruit puterile iadului si ale mortii. Deci vai si amar si blestemat si de trei ori blestemat este acela care nu se inchina cinstitei si de viata facatoarei Cruci a lui Hristos ! Indoit este omul, si indoita cruce trebuie sa poarte, cum arata Sfantul Efrem Sirul si Sfantul Chiril al Ierusalimului, care zice : " O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului.