Persoane interesate

luni, 30 martie 2009

6 /7 APOCALIPSA - Evenimentele Finale - "Sfârşitul Păcatului"



Adevarata carte a Apocalipsei.
Apocalipsa vazuta prin prisma bibliei. Documentar insotit de versete si explicatii biblice.

duminică, 29 martie 2009

Despre iubirea de aproapele (pentru "Îngerul Tău")

Ce poate fi mai minunat, mai desfatator decat iubirea de aproapele ?

A iubi este o fericire, a ura este un chin.
Toata Legea si prooroci, stau in iubirea catre Dumnezeu si catre aproapele (Mt. 22,40).
Iubirea catre aproapele este calea care duce la iubirea catre Dumnezeu, caci Hristos a binevoit a se imbraca tainic in fiecare aproape al nostru, iar in Hristos este Dumnezeu (1 Ioan).
Sa nu crezi, preaiubite frate, ca porunca iubirii de aproapele a fost prea apropiata inimii noastre cazute: porunca este duhovniceasca, iar pe inima noastra au pus stapanire trupul si sangele; porunca este noua, iar inima noastra - veche.
Iubirea noastra fireasca a fost vatamata de cadere; ea trebuie omorata - Hristos o porunceste - pentru a putea agonisi din Evanghelie iubire sfanta catre aproapele, iubire in Hristos.
Insusirile omului nou trebuie sa fie toate noi; nici o insusire veche nu i se potriveste.
Inaintea Evangheliei nu are nici un pret iubirea aparuta din miscarea sangelui si din simtirile trupesti. Si ce pret poate sa aiba aceasta, atunci cand ea jura, cu sangele aprins, sa-si puna sufletul pentru Domnul, iar peste cateva ceasuri, atunci cand sangele s-a racit, se jura ca nu-L cunoaste ? (Mt. 26, 33, 35, 74).
Evanghelia leapada iubirea ce atarna de miscarea sangelui, de simtirile inimii trupesti.
Ea spune: “Nu socotiti ca am venit sa aduc pace pe pamant; n-am venit sa aduc pace, ci sabie.
Caci am venit sa despart pe fiu de tatal sau, pe fiica de mama sa si pe nora de soacra sa. Si dusmanii omului vor fi casnicii lui”. (Mt. 10, 34, 35, 36).
Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantului Duh.
Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.
Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap. 3).”Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi”, a spus Sfantul Ioan Scararul (Cuvantul 3, cap.l6).
In ce cadere se afla firea noastra ! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-1 iubeasca asa cum porunceste Evanghelia.
Cea mai inflacarata iubire fireasca se preface cu usurinta in dezgust, in ura neimpacata. (2 Imp. 13,15). Oamenii si-au aratat dragostea fireasca si cu pumnalul. Ce plina de rani e iubirea noastra cea fireasca ! Ce rana adanca e pe trupul ei - impatimirea ! Inima stapanita de impatimire e gata de orice nedreptate, de orice nelegiuire, numai de si-ar indestula iubirea ei bolnavicioasa.
“Cantarul stramb este uraciune inaintea Domnului, iar cantarirea dreapta este placuta Lui” (Pilde 1 1, 1 ). Iubirea fireasca aduce doar cele pamantesti celui iubit al sau; la cele ceresti ea nici nu se gandeste.
Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pentru ca Duhul cere rastignirea trupului. Ea se razvrateste impotriva Cerului si a Duhului Sfant: pentru ca se gaseste sub carmuirea duhului viclean, duhului necurat si pierdut.
Sa ne apropiem de Evanghelie, preaiubite frate, sa ne privim in aceasta oglinda !
Privindu-ne in ea, sa lepadam hainele cele vechi in care ne-a imbracat caderea si sa ne impodobim cu vesmantul cel nou pe care ni l-a pregatit Dumnezeu.
Vesmantul cel nou este Hristos. “Cati in Hristos v-ati botezat, in Hristos v-ati si imbracat”. (Gal. 3, 27). “Va veti imbraca cu putere de sus” ( Lc. 24, 49), a spus Domnul despre acest vesmant. Crestinii se imbraca in insusirile lui Hristos, prin lucrarea Atotbunului Duh.
Pentru crestin este cu putinta sa imbrace acest vesmant. “Imbracati-va in Domnul nostru Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre pofte” (Rom. 13, 14), spune Apostolul.
Mai intai, lasandu-se calauzit de Evanghelie, leapada vrajba, mania, osandirea si toate cele ce lucreaza de-a dreptul impotriva iubirii.
Evanghelia porunceste sa ne rugam pentru vrajmasi, sa binecuvantam pe cei ce ne blesteama, sa facem bine celor ce ne urasc, sa iertam aproapelui orice ar face impotriva noastra.
Tu, cela ce vrei sa urmezi lui Hristos, straduieste-te sa plinesti cu fapta toate aceste porunci. Nu e defel deajuns sa citim doar, cu multumire, poruncile evanghelice, si sa ne minunam de inalta duhovnicie pe care acestea o cuprind in sine. Din pacate, multi se multumesc cu asta. Atunci cand vei purcede la plinirea poruncilor Evangheliei, cu indaratnicie se vor impotrivi la aceasta stapanii inimii tale. Acesti stapani sunt starea ta trupeasca, in care te afli supus trupului si sangelui, si duhurile cazute, a caror tara supusa este starea trupeasca a omului.
Cugetarea trupeasca, dreptatea ei si dreptatea duhurilor cazute iti pretind sa nu te lepezi de cinstea in care te afli si de celelalte foloase pamantesti, iti pretind sa le aperi. Tu, insa, poarta cu barbatie razboiul cel nevazut dus de Evanghelie, dus de Domnul Insusi.
Jertfeste tot pentru plinirea poruncilor evanghelice. Fara acesta jertfa nu vei putea fi plinitor al lor. Domnul a zis ucenicilor Sai: “Daca cineva voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine”. (Mt. 16, 34).
Atunci cand Domnul este cu tine - sa crezi in izbanda: Domnul nu poate sa nu fie biruitor. Cere biruinta de la Domnul, cere-o cu rugaciune si plans statornic. Si va veni pe neasteptate lucrarea harului in inima ta: deodata vei simti prea desfatata incantare a iubirii duhovnicesti fata de vrajmasi. Inca mai ai de luptat ! Inca trebuie sa faci dovada de barbatie !
Uita-te la lucrurile pe care le iubesti: iti plac foarte mult ? S-a legat foarte tare de ele inima ta Leapada-te de ele.
Domnul cere de la tine aceasta lepadare, El, Care a asezat legea iubirii nu ca sa te lipseasca pe tine de iubire si de cele iubite, ci ca tu, lepadand iubirea trupeasca, sa primesti iubirea duhovniceasca, neprihanita, sfanta, care este cea mai mare fericire.
Cela ce a simtit iubirea duhovniceasca va cauta cu scarba la dragostea trupeasca, va privi la ea ca la o schimonosire hada a iubirii. Intrebi cum sa te lepezi de cele ce le iubesti, caci ele au prins, parca, radacini in inima ta ? Spune despre ele lui Dumnezeu: “Acestea, Doamne, sunt ale Tale, iar eu cine sunt ? Zidire neputincioasa, care nu are nici o insemnatate”.
“Astazi, inca mai calatoresc pe pamant, inca mai pot fi de folos cu ceva celor iubiti ai mei; maine, poate, voi pieri de pe fata pamantului, si nu voi mai fi nimic pentru ei !”.
“Voiesc sau nu voiesc, va veni moartea, vor veni alte cumpene, smulgandu-ma in chip silnic de cei pe care ii socoteam ai mei, iar ei deja nu vor mai fi ai mei. De fapt, nici nu erau ai mei; intre mine si ei era o oarecare legatura; amagindu-ma cu aceasta legatura, eu ii numeam, ii socoteam ai mei. Daca ar fi fost cu adevarat ai mei, ar fi ramas ai mei pentru totdeauna”.
“Zidirile sunt numai ale Ziditorului: El este Dumnezeul si Stapanul lor. Ceea ce este al Tau Iti dau, Doamne al meu: acestea mi le-am insusit pe nedrept si in zadar”.
Pentru ei este lucru mai de nadejde sa fie ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Vesnic, PretutindeneaFiitor, Atotputernic, cu nemarginire Bun. Pentru cel care este al Sau, El este Cel mai credincios, Cel mai de nadejde Ajutator si Acoperitor.
Dumnezeu da omului cele ale Sale: si pentru om oamenii devin “ai sai”, vremelnic dupa trup, vesnic dupa duh, atunci cand Dumnezeu binevoieste sa dea omului acest dar.
Adevarata iubire de aproapele se intemeiaza pe credinta in Dumnezeu, “Ca toti sa fie una”, a strigat Mantuitorul lumii catre Parintele Sau, “dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una” (In. 17, 21 ).
Smerenia si incredintarea in voia lui Dumnezeu omoara implinirea trupeasca.
Aceasta inseamna ca cea din urma traieste prin parerea de sine si necredinta.
Fa pentru cei pe care ii iubesti ceea ce poti sa faci folositor si ceea ce este legiuit; dar totdeauna sa ii incredintezi lui Dumnezeu - si iubirea ta oarba, trupeasca, nesocotita se va preface, incetul cu incetul, intr-o iubire duhovniceasca, intelegatoare, sfanta.
Iar daca iubirea ta este o impatimire ce se impotriveste legii, atunci s-o lepezi ca pe o uraciune. Atunci cand inima ta nu este libera, acesta este un semn al impatimirii. Atunci cand inima ta este inrobita, acesta este semnul patimii nebunesti, pacatoase. Iubirea sfanta este curata, libera, intreaga in Dumnezeu. Ea este o lucrare a Sfantului Duh, care lucreaza in inima in masura curatirii acesteia.
Lepadand vrajba, lepadand patimirea, lepadandu-te de iubirea trupeasca, afla iubirea duhovniceasca; “fereste-te de rau si fa bine” (Ps. 33, 13).
Da cinstire aproapelui ca unui chip al lui Dumnezeu - cinstire care sa fie in sufletul tau, nevazuta pentru ceilalti, descoperita doar constiintei tale. Faptele pe care le savarsesti sa fie, in chip tainic, pe potriva starii tale sufletesti.
Da cinstire aproapelui, fara sa iei seama la varsta, fara sa faci deosebire intre barbat si femeie, fara sa te uiti la rangul pe care-1 are in lume - si iubirea sfanta va incepe, treptat, sa se faca aratata in inima ta. Pricina acestei iubiri nu sunt trupul si sangele, nu inraurirea simturilor, ci Dumnezeu.
Cei lipsiti de slava numelui de crestin nu sunt lipsiti de cealalta slava, pe care au primit-o cand au fost ziditi: ei sunt chipul lui Dumnezeu.
Daca chipul lui Dumnezeu va fi aruncat afara, in vapaia cea cumplita a iadului, si acolo sunt dator sa il cinstesc.
Ce treaba am eu cu vapaia, cu iadul ! Chipul lui Dumnezeu a fost aruncat acolo potrivit judecatii lui Dumnezeu: treaba mea este sa pazesc cinstirea fata de chipul lui Dumnezeu, si prin aceasta sa ma pazesc pe mine insumi de iad.
Da cinstire si orbului, si leprosului si celui bolnav la minte, si pruncului de tata, si raufacatorului, si paganului - cum se cuvine chipului lui Dumnezeu. Ce ai tu cu neputintele si neajunsurile lor ! Ia seama la tine insuti, ca sa nu sufere un neajuns iubirea ta.
In crestin, sa dai cinstire lui Hristos, Care a spus spre povatuirea noastra, si inca va mai spune atunci cand se va hotara soarta noastra in vesnicie: “Ceea ce ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut”. (Mt. 25, 40).
Atunci cand ai de-a face cu aproapele sa ai in minte acest cuvant evanghelic si te vei face tainuitor al iubirii de aproapele. Tainuitorul iubirii de aproapele intra prin ea in iubirea de Dumnezeu.
Dar daca socoti ca il iubesti pe Dumnezeu, iar in inima ta traieste un simtamant de neplacere fie si fata de un singur om, sa stii ca te afli intr-o vesnica amagire de sine.
“Daca zice cineva:”, graieste Sfantul Ioan Cuvantatorul de Dumnezeu, “- iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este… Aceasta porunca avem de la El, ca cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau”. ( 1 In. 4, 20, 21 ).
A arata iubire duhovniceasca fata de aproapele este semnul innoirii sufletului prin Sfantul Duh. “Noi stim ca am trecut din moarte la viata”, graieste iarasi Cuvantatorul de Dumnezeu, “pentru ca iubim pe frati; cine nu iubeste pe fratele sau ramane in moarte”. ( 1 In. 3, 14).
Desavarsirea crestina sta in desavarsita iubire de aproapele. Desavarsita iubire de aproapele sta in iubirea de Dumnezeu, care nu cunoaste desavarsire, intru care nu este sfarsit sporirii. Cresterea in iubirea de Dumnezeu este nesfarsita, pentru ca iubirea este Nesfarsitul Dumnezeu. ( 1 In. 4, 16). Iubirea de aproapele este temelia zidirii iubirii. Iubite frate ! Cauta sa sporesti in tine iubirea duhovniceasca de aproapele: intrand in ea, vei intra in iubirea de Dumnezeu, pe portile invierii, pe portile Imparatiei Cerurilor. Amin.

Sfântul Ignatie Briancianinov

marți, 24 martie 2009

Apel impotriva pasapoartelor biometrice si a introducerii microcipului in Romania

In atentia: Primului Ministru, Senatului, Presedintelui Camerei Deputatilor si Presedintelui Comisiei pentru Administratie Publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, Ministerului Santatii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe

Subiect: Apel impotriva pasapoartelor biometrice si a introducerii microcipului in Romania

Stimati domni,

Va numarati printre politicienii care reprezinta sau sustin un model de indiferenta privind pasapoartele biometrice sau microcipurile.
Parlamentul, statul si autoritatile au in realitatea romaneasca un singur obiectiv: inlesnirea afacerilor pentru un numar limitat de persoane, colegi de-ai dumneavoastra sau chiar dumneavoastra. Va reamintesc, si imi asum aceasta afirmatie, dumneavoastra dati dovada de o astfel de atitudine prin neimplicarea in rezolvarea cetatenilor din Romania sau chiar prin permiterea afacerilor negandite ce distrug omul. Obiectivele comunitare sunt neindeplinite prin transformarea lor in actiuni, realizari, sau nici chiar prin promulgarea unor legi viabile.
Consideram ca este necesara de urgenta elaborarea unei initiative legislative privind blocarea introducerii acestor sisteme de monitorizare fizice si mentale a populatiei, avand ca motivatie Constitutia care da dreptul omului la libertatea credintei. Suntem o tara cu 85% crestini, si conform Noului Testament din Biblie, in Apocalipsa lui Ioan, "cine va accepta cifra satanei in veci nu va ajunge la lumina".
Efectul acestor actiuni va fi: o populatie bolnava, o populatie care in loc sa munceasca pentru a plati taxele, isi va petrece timpul prin spitale incercand sa isi recapete puterea de munca!
Deoarece NU ne aratati implicare, ingrijorare sau macar constientizare a situatiei actuale a introducerii pasapoartelor biometrice si a microcipurilor pe teritoriul Romaniei, va transmitem ca nu acceptam sa suferim, tot noi, pentru interesele dumneavoastra. Nu dorim sa permitem afaceri si satisfacerea unor interese ale dumneavoastra si/sau ale colegilor dumneavoastra, finantate pe sanatarea noastra.
Va solicitam sa va interesati si sa asigurati promulgarea unor initiative legislative, intr-o forma performanta si realmente benefica omului, prin sesizarea si monitorizarea comisiei de specialitate si a organismelor imputernicite sa implementeze prevederile unor norme legale in acest sens. Va solicitam sa va implicati pana solutionarea normala a acestei situatii.

Autor: informatie confidentiala
Fratilor va indemn sa semnati aceasta petitie impotriva faradeligilor care ni se baga pe gat si sa nu uitam ca : unde vom vi mai multi intru numele Domnului acolo v-a fi si Dumnezeu! Amin.

marți, 17 martie 2009

Ce este ateismul? Ateismul este un moft! (pentru Tudor Barbu, care încă mai este ateu)


Ce sa fie ateismul? Este o stare dincolo sau dincoace de Dumnezeu! Unde ar putea fi aceasta, cand stim ca Dumnezeu este atotprezent? Am putea deduce de aici ca ateismul este un moft - nici macar de zile mari. Nu are nicaieri loc! Sa nu se mire cei care au nonsalanta sa se numeasca pe ei niscaiva atei. In aceasta ipostaza nu au loc nicaieri. Totusi, sa fim cuminti si sa ne gandim putin si vom vedea ca un loc tot au: in ei insisi! Numai acolo pot avea loc destul si se vor simti in siguranta si neizgoniti de nimeni, fiind doar ei cu sine laolalta.

In decursul vremurilor, s-a vazut ca statul prea mult in sine nu a dus la bucurie, pentru ca oricat te-ai multumi cu tine insuti, intr-o zi tot te saturi de tine si simti nevoia sa te eliberezi. Aceasta eliberare poate fi pozitiva in sensul ca operatia ai facut-o pe sine, adica pe propria piele, suportand consecintele, daca sunt. Gravitatea se arata atunci cand ai infestat pe cei din jurul tau; adica nu ai puterea ca valul sa fie consumat de tine insuti si-l pravalesti asupra celorlalti.

De aici au pornit toate nenorocirile asupra omenirii, mai ales cand aceasta stare de spirit malefica a angrenat nu numai persoane, ci si obsti intregi. Se cunosc prea bine consecintele, suferintele prin care au trecut milioane de oameni in decursul atat de nefericitei istorii.

Cum pot fi intorsi ateii de pe calea lor gresita? Imi vine in minte o snoava populara romaneasca: Pe cand se preumbla calare in jurul Bucurestilor, de un boier s-a apropiat un sarac si cu multa umilinta i-a cerut un ban de pomana:

"Du-te si munceste!" ii zise calaretul.

"Ma iarta, cucoane, raspunde omul, dar dumneata n-ai inteles bine ce am cerut; eu am cerut un ban, iar nu un sfat!"

Sfatul pentru intoarcere ar fi cel dat de boier: "du-te si munceste!" Adica sa nu faci din necredinta ta o ideologie. Sa muncesti cu mintea ta intreaga! Sa muncesti cu mainile tale din rasputeri! Sa semeni in ogorul inimii tale, al mintii tale, doar samanta adevarului intru sfanta rodire. Sa inveti, sa citesti din rasputeri, sa te cultivi curat pentru a-i ajuta si pe cei din jurul tau. Sa nu obosesti! Sa te intaresti si din nou sa pornesti la drum, cu si mai mare putere si hotarare!

Povestea trista cu ateismul poate fi categorisita ca o parere. De multe pareri ne putem molipsi pe parcursul vietii, iar aceste pareri duc negresit la inselare, mai ales cand este vorba despre credinta in Dumnezeu. Iata ce spune Sfantul Ierarh Ignatie in cartea sa, Despre inselare: "Cei molipsiti de inselare prin parere pot fi intalniti foarte adesea. Oricine nu are duh infrant, cel care isi recunoaste vreun fel oarecare de vrednicie si de merite, oricine nu tine neabatut invatatura Bisericii Ortodoxe, ci judeca in ce priveste oarecare dogma sau predanie, dupa cum il taie capul sau dupa invataturile celor de alta lege, se afla in aceasta inselare. Cat este de mare inselarea cuiva se poate vedea dupa marimea ratacirii si a staruintei sale in ratacire.

Neputincios este omul! Tot timpul se furiseaza in noi parerea intr-unul din chipurile sale si, dand fiinta "eu-ului" nostru, alunga de la noi harul dumnezeiesc. Asa cum nu este om, asa cum bine a bagat de seama Sfantul Macarie cel Mare, care sa fie liber de trufie, tot asa nu este om care sa fie cu desavarsire liber de lucrarea asupra lui a acestei patimi subtiri, numita parere!".

Cata prapadenie n-a umplut viata noastra cand, din cauza inselarii ce ne-a cuprins, din cauza parerilor noastre, am fost indepartati de lumina lui Dumnezeu?

Auzim glasul lui Iisus Hristos: "Fara Mine nu puteti face nimic!"(Ioan 15, 5). Atunci cand uitam aceasta imperativa porunca, facem uneori ceva mai mult decat nimicul; facem raul din jurul nostru, care intuneca pacea si lucrarea fratilor nostri pamanteni.

Am indemnat la carte si indemn la a citi in natura! Te deslusesti pe tine insuti si-i ajuti si pe altii din jurul tau. Ca sa nu luam decat pe Victor Hugo intru citire despre natura, el spune ca aici totul este enigma si totul este cuvant, natura fiind o carte frumoasa si glorioasa, iar cel ce-o asculta si o intelege, fericit!

Cei care indraznesc sa se numeasca atei sa spuna ca nu se satura niciodata sa invete acest alfabet maret al naturii si ca in fiecare zi cauta sa descopere o litera noua si ca natura are un suflet, nu este ca marmura. Si sa nu mai uite, caci natura nu uita pe nimeni, caci suntem flori si ramuri, si limpezimi curate, noi suntem natura, sursa eterna, triumfala, ce stinge orice sete si orice aripa spala; doar de-ntelept patrunse, si campuri si paduri, chiar spiritelor inalte aduc invataturi! Si iarasi sa nu mai uite ca nimeni in aceasta lume nu se poate sustrage fascinatiei cerului albastru, copacilor verzi, noptii intunecate, vuietului vantului, cantecului pasarilor. Iar atunci cand omul comite anumite fapte brutale inutile si din pura placere, natura pare ca-l priveste si il vede; atitudinea sa pare posomorata, iar linistea inspaimantatoare. Iar pe cel ce stie sa inteleaga natura totul il indeamna sa fie intelept. Totul ii da sfaturi ganditorului tanar sau batran - credincios sau ateu -, planta te invata sa progresezi, unda cea repede te indeamna sa te grabesti, caci orele trec si trebuie sa inveti mai repede si mai bine ca, in contact cu natura, omul devine fie mai neinsemnat, fie mai maret!

Si mai ales sa nu se uite ce a spus Duhul Sfant prin glasul Imparatului-Profet David: "Mari si minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut pentru bucuria si inteleptirea noastra!"

Ateismul inseamna Negare! Veti spune: Stim acest lucru si nu este cazul sa se mai brodeze pe aceasta poveste demult stiuta. Sigur ca este demult stiuta si nu este numai o poveste, ci este mai mult decat atat, este o pacoste! Parca ii si vedem pe filosofi scormonind in inalturi si in adancimi si negasindu-l pe Dumnezeu. Cei mai multi au strigat din rasputeri la Dumnezeu ca sa li se arate in toata maretia Lui Imparateasca. N-au avut bucuria ca Dumnezeu sa asculte, ca la comanda, si sa se arate ba lui Democrit, ba lui Marx, ba lui Nietzsche - si, de ce nu, si lui Cioran, mai ales atunci cand la Rasinari folosea craniile din cimitir drept minge de fotbal.

Ei, daca atunci stapanul craniului ar fi sarit drept in picioare si i-ar fi altoit cateva lui Cioran, l-ar fi invatat minte sa mai glumeasca, dar asa, el si-a luat nasul la purtare mai tarziu si in scris. Batea lumea, cand cu piciorul cand cu scrisul. Asa au ramas treburile de atunci si asa vor merge inainte. Prostia si asa nu are granita.

Cand cautam prin dictionare, la cuvantul ateism, citim ca inseamna: Negare a existentei lui Dumnezeu si a oricarei divinitati; conceptie care se bazeaza pe aceasta negare si ca vine din limba franceza atheisme! Parca ar fi un facut!

Stim cu totii ce a insemnat ateismul mai ales in Franta si de unde au pornit cele mai groaznice impotriviri asupra credintei in Dumnezeu. Cine nu-si aminteste de masacrele din timpul Revolutiei din 1789? Acolo nu era vorba doar de lupta impotriva relelor sociale si a legilor strambe, ci era vorba si de acea negare a valorilor morale cand drojdia societatii ajunsese sa spulbere aluatul social din matca lui normala. Totul era pornit pe negare si primul atac era impotriva sacrului. Sa nu ne amintim decat de profanarea altarului Catedralei Notre Dame pe care au pus chipul spurcaciunii, la care urma sa se inchine cei care spulberau cu spor frumusetile cumpanite ale inaintasilor.

Mai anii trecuti, citeam despre descoperirile savantilor in decursul veacurilor. Se facea o trecere in revista unde se spunea despre fiecare savant, din fiecare tara, ce a ajuns sa descopere in domeniile variate ale stiintelor. Se sublinia ca peste 80% dintre savanti au ajuns la respectivele descoperiri doar cu ajutorul lui Dumnezeu, Caruia Ii aduceau multumiri cu mare piosenie, inaltandu-i slava intru rugaciuni.

Stim ca medicii si mai ales chirurgii, pe care-i numesc un fel de supraoameni (uber mensch), de fiecare data, inainte de a pune mana pe bisturiu, fac o rugaciune catre Dumnezeu pentru a reusi interventia asupra zidirii Sale. Daca acesti chirurgi ar tine un jurnal in fiecare zi si ar nota toate operatiile si cum i-a ajutat Dumnezeu si cum au vazut minuni cu ochii lor, ar fi o capodopera de care s-ar rusina ateii intru zgomotoasa lor necredinta.

N-as vrea sa afirm chiar ca ateismul ar fi o stare in care se cantoneaza ignoranta ca la ea acasa. Nu trebuie sa mai adaug ca a crede inseamna de la inceput si fara echivoc, ca trebuie sa stii! Iar ca sa stii trebuie sa citesti! Iar ca sa citesti trebuie sa fii foarte serios! Iar ca sa fii serios, trebuie sa fii om de treaba. Adica, mai este cazul sa spun ca Dumnezeu ne-a zidit cu obraz subtire si bun simt? Ca trebuie sa ne privim pe noi insine si pe altii ca zidiri perfecte in Univers! Ca privirea noastra trebuie sa se opreasca asupra puzderiilor de stele, asupra regnului mineral, vegetal si animal! Asupra cantului, asupra culorilor, asupra miresmelor!

Negarea vine de undeva, din interiorul nostru, din genunea spiritului innegrit de pacat si uraciune. N-am spune ca unii dintre noi se nasc rai din fire si pusi numai pe negare, dar vedem in jurul nostru tot felul de manifestari si unele raman in scris. Daca Nietzsche si-a spus siesi ca el nu este un om ci o dinamita, a si dovedit-o in scris si cei care il citesc, nu scapa de ghearele ignorantei agresive, alegandu-se din nefericire doar cu suicidul. Acestia sunt oamenii doar ai unei carti sau a catorva si acelea pline de dinamita ca sa fim in tonul bietului Nietzsche.

Avem de invatat de la albina! Ea culege mierea si nectarul din mii si mii de flori si chiar otrava o preface in miere. Am fost uimit cand am citit un manual pentru albinarit. Am vazut acolo ca lumea albinelor este o societate, daca o putem numi asa, perfecta! De unde atata intelepciune? Si cand am sti ca albina nu traieste mai mult de 60 de zile!

Ateul nu are timp sa citeasca si sa mediteze ce este el ca om si nici la ceea ce este in jurul sau! Cred ca nu mai este cazul sa ne intrebam ce va fi peste 50 de ani cu lumea aceasta, care nu prea citeste ci doar se instruieste de ocazie cu ce ii pune tehnica la indemana. Vom avea puhoaie de atei care ignora totul in calea lor precum se napustesc furtunile si valurile in inima naturii.

Se spunea ca odata un orb se plangea ca nu vede lumina! Asta da, se mai intelege, dar sarmanul de el credea din rasputeri in Dumnezeu! Cel care a auzit, a raspuns: Da, era orb, dar nu era prost!

P.S. Calinic Episcop al Argesului si Muscelului

luni, 16 martie 2009

Munţii Noştri Scumpi, de părintele Gheorghe Cazacu


Muntii Nostri Scumpi si, cu mare pret , cu care noi ne
mandrim , este bogatia cea mai mare .

Este valoarea stramoseasca a peisajului, in care ne face dor de eii,cand suntem la indepartare ! este tot ce ne dorim.
ROMANIA

tara : +sfanta , si plina de amintiri , in care ne purtam ,traditia respectul si obiceiurile frumoase cu care nu le putem uita niciodata .

Copii nostri este viitorul fiecaruia , si ne duce respectul si tot , ce se include in viata tarii noastre, dar uite ca fiecare a plecat din tara , cu un scop de as, face un trai mai bun , si decen dar din pacate dorul de tara si pamantul , il atrage pe om .

Saracul TINERET si-au lasat tara si parintii , in tara si siau luat inima in dinti, sa faca un ban , sa-si faca o casa , sau alte dorinte , aici in ITALIA este greu cu toate , si se consuma multa sanatate , de vieti omenesti . Am vazut realitati si numai Adevaruri .
Speram ca va veni si SOARELE pe strada fiecaruia care isi doreste ceva in viata.


Sa ne rugam dragi parinti de copii , sa-le ajute Bunul Dumnezeu . Ajuta-ne Doamne sa , te binecuvantam , si marire tie .


ADMIN.

duminică, 15 martie 2009

sâmbătă, 7 martie 2009

Sfinţii părinţi despre post


 POSTUL - PĂZITORUL SĂNĂTĂŢII NOASTRE


Săracilor, primiţi postul, tovarăşul vostru de casă şi de masă! Slugilor, primiţi postul, odihna necontenitelor voastre osteneli! Bogaţilor, primiţi postul, doctorul care vă vindecă bolile ce vă vin din pricina prea multelor mâncăruri, postul care, prin schimbarea mâncărurilor, vă face mai plăcute bucatele de care vă săturaserăţi din obişnuinţă cu ele! Bolnavilor, primiţi postul, mama sănătăţii voastre! Sănătoşilor, primiţi postul, păzitorul sănătăţii voastre!
Sf. Vasile cel Mar


POSTUL CA MOŞTENIRE


Să arătăm cât este de vechi postul, să arătăm că toţi sfinţii l-au primit ca pe o moştenire strămoşească şi l-au păzit, transmiţându-l din tată în fiu. Aşa s-a păstrat acest bun şi a ajuns, din neam în neam, până la noi.
Sf. Vasile cel Mare


POSTUL CA DATORIE


Dacă vreun episcop sau presbiter, diacon sau ipodiacon, citeţ sau vreun cântăreţ nu posteşte sfânta Patruzecime a Paştilor, sau miercurea şi vinerea, să se caterisească, afară numai dacă ar fi împiedicat de slăbiciunea trupească; iar dacă ar fi laic – să se afurisească.
Canonul 69 Apostolic


POSTUL CA MEDICAMENT PENTRU SUFLET


E nevoie de multă vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stăpânire pe ea îşi deschide drum singur spre eliberarea de patimi şi spre desăvârşita înfrânare.
Sf. Ioan Scărarul


Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult e necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană.

Sf. Ioan Gură de Aur

Înfrânarea nu constă în abţinerea de la mâncăruri fără nici un sens, ci în îndepărtarea totală de voinţele proprii.
Sf. Vasile cel Mare


POSTUL - OCROTITORUL VIRTUŢILOR


Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cu cumpătarea. Dacă cineva se luptă şi motivul lui este prefăcătoria sau credinţa că lucrează virtutea, el nu se luptă cu înţelepciune. Dar cel care este cumpătat nu gândeşte că lucrează virtutea, nici nu vrea să fie lăudat ca ascet, ci ştie că prin cumpătare vine înţelepciunea şi cu ajutorul ei vine smerenia.

Avva Dorotei


Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul luptei spirituale, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucirea cuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul cuminţeniei. El învaţă liniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte.

Sf. Isac Sirul


POSTUL- ARMĂ ÎMPOTRIVA ISPITELOR


Eşti bogat? Nu insulta postul, socotindu-l nevrednic să stea cu tine la masă!
Sf. Vasile cel Mare


Postul este marea armă împotriva ispitelor, precum plăcerea este începutul tuturor păcatelor.

Teofilact al Bulgariei


Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post.
Sf. Vasile cel Mare


Postul şi cumpătarea răzbunările trupeşti le încetează, robia mâniei şi a poftei o posomorăsc, aduc claritate şi limpezime în cugetare, curăţind-o de fumul care iese din mulţimea mâncărurilor şi de ceaţa care se face din cauza lor. Cu postul şi cu cumpătarea se slăbeşte omul exterior, şi cu cât se slăbeşte acesta, cu atât se înnoieşte cel lăuntric.
Sf. Grigorie Palama

joi, 5 martie 2009

O Povaţă pentru copii de astăzi

Ascultati Parintii,copii cu mintea frageda.
-În Evanghelie se povesteşte puţin despre copilăria şi adolescenţa Domnului nostru Iisus Hristos, dar puţinul acesta este foarte important şi plin de învăţăminte.
Despre copilul Iisus, în vârstă de doisprezece ani, Evanghelistul Luca a notat următoarele: „Şi a coborât cu ei şi a venit în Nazaret. Şi le era supus, (Luca 2, 51).
Ceea ce Evanghelistul consemnează spre lauda tânărului Iisus, anume ascultarea faţă de cei care Îi erau părinţi pe pământ, Apostolul Pavel proslăveşte la Iisus matur. El proslăveşte ascultarea Sa faţă de Tatăl Ceresc: s-a smerit pe Sine, mărturiseşte Apostolul, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce, (Filipeni 2, 8).
Apostolul merge mai departe, şi arată că această ascultare şi supunere au dus la mântuirea lumii: Aşa cum prin neascultarea unui singur om cei mulţi s-au făcut păcătoşi, tot astfel prin ascultarea Unuia cei mulţi vor deveni drepţi, (Romani 5, 19).
Nu mai e nevoie să vorbim despre însemnătatea deosebită a ascultării în viaţa oamenilor în general. Cât de mare este importanţa sa în educaţia copiilor cunosc toţi părinţii. Putem spune chiar că cine a reuşit să-i facă pe copii ascultători, acela şi-a îndeplinit obligaţiile, şi-a înfăptuit misiunea de educator.
Nu voi vorbi acum despre importanţa ascultării, ci doar voi propune părinţilor o cale mai scurtă. Dacă vor păşi pe ea, copiii lor vor fi nişte copii ascultători. Cred că subiectul nu e deloc lipsit de interes pentru părinţi,eu nu am avut parinti ,au disparut in ce-parte, necunoscuta a lumii,parintii mei au fost niste batrani de 80 ani, si mam simtit ca parintii adevarati,dar cu respect si ascultare.
Înainte de toate, trebuie să spunem că ascultarea este o **plantă** care nu creşte şi nu rodeşte oriunde, ci doar acolo unde găseşte teren prielnic. Deşi pare greu de crezut, există familii în care nimic nu înlesneşte educaţia copiilor în duhul ascultării. Acestea sunt familiile în care domneşte libertinajul, în care nu sunt respectate legile lui Dumnezeu şi ale oamenilor şi nu este recunoscută nici un fel de autoritate.
De cele mai multe ori, astăzi se apelează la ajutorul legilor lui Dumnezeu sau ale oamenilor doar atunci când acestea servesc interesului personal. Acolo unde părinţii sunt contaminaţi de acest spirit, nu este posibilă educarea copiilor în duhul ascultării. Cine vrea să aibă copii ascultători trebuie să respecte orice autoritate recunoscută, puterea şi legea. Acestea sunt: Dumnezeu, Biserica, Conducerea ţării, Poruncile lui Dumnezeu, Legile Bisericii şi legile de stat. Dar este oare de ajuns păstrarea respectului faţă de acestea?
În unele familii, Dumnezeu este ultimul Căruia i se acordă atenţie. Despre El nu se vorbeşte decât dacă se discută un pasaj din vreo carte în care străbate lipsa credinţei în Dumnezeu şi negarea adevărurilor de credinţă. Credinţa într-un Dumnezeu viu, întrupat, este transformată în aceste cărţi într-o poveste pe care o pot crede numai babele. Că există obligaţii faţă de Dumnezeu, nici nu le trece unora prin cap. Cine îşi respectă aceste obligaţii provoacă cel puţin uimire în societate. Toate acestea le văd şi le aud copiii. Ce concluzie vor trage ei de aici?

Totul este foarte simplu: dacă tatăl meu nu Îl cinsteşte pe Dumnezeu şi nu Îl ascultă, îmi este şi mie permis să nu îmi cinstesc şi să nu îmi ascult părintele; dacă Dumnezeu şi poruncile Sale sunt nişte născociri, atunci şi porunca a cincea este o născocire; prin urmare, părinţii nu reprezintă nimic important. Recunoaşteţi că logica este de această dată de partea copiilor.
Dacă ţinem seama de faptul că pentru mulţi părinţi autoritatea Bisericii şi a clerului nu are nici cea mai mică importanţă, este de înţeles că în familiile respective nu poate fi vorba de ascultare şi supunere în educaţia copiilor.
-Ce îmi pasă de preot? Ce îmi pasă de scornelile lui? Parcă poţi să crezi ceea ce spune el? – sunt vorbe pe care astăzi le aud adesea şi copiii. Ei aud acasă asemenea vorbe, iar la şcoală şi la biserică altele; copilul trebuie să-şi asculte părinţii şi pe cei ce le ţin locul. Acasă, autoritatea preotului este subminată adesea prin glume grosolane; iar preotul le repetă copiilor mereu: respectă pe tatăl tău şi pe mama ta.
Pentru copil, concluzia va fi următoarea: dacă tatăl meu nu recunoaşte nici una dintre poruncile despre care vorbeşte preotul, nici eu nu trebuie să-l ascult, nu am de ce să dau atenţie vorbelor lui. Şi din nou logica este de partea copilului,de odineoara apoi cade in multimea pacatului ,si se pierde datorita parintilor lui de tutela .Cum poti sa ai tu un copil realizat? Te intreb frateste,? Apoi vezi ca si moda asta distrunge copilul ,Chiar si Electronica ” CALCULATORUL” Matureaza mentalitatea copilului tau ! Si apoi cate si cate sunt impotriva copilului Tau! Un proverb batranesc : ce ami spuneau bunicii, (((Ca aschia de la lemnar nu sare departe))) Dar ce se naste din Pisica soareci prinde . Asa va sfatuiesc de a fi atenti la frageda copiilor de viata . Va urez tot binele din lume si educati copii,cu doamne ajuta,sa auzim numai de bine,va astept la impartasanie.