Persoane interesate

joi, 20 august 2009

AJUTOR UMANITAR -CANCERUL A DESFIGURAT-O PE IONELA

Ionela Linte e profesoară de Limba şi literatura română. Are 28 de ani şi n-a apucat să îşi împărtăşească dragostea pentru carte cu elevii decât trei ani. Apoi, o boală cumplită i-a răpit, literalmente, viaţa. I-a furat auzul la o ureche şi a desfigurat-o.

Priviţi ca să înţelegeţi, dincolo de cuvintele mele, prin ce trece această tânără

În urmă cu opt ani, Ionela era în facultate. Totul a început cu o durere la maxilarul drept, “ca de măsea”, îşi aminteşte tânăra. Apoi, osul a început să se umfle şi să se deformeze. “Am ajuns la medic, pentru o radiografie.

Mi s-a recomandat să mă operez cât mai repede”, spune Ionela.Medicul de la Spitalul Judeţean din Alexandria, care i-a făcut intervenţia chirurgicală, a fost uimit. “A spus: «Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea!»”, povesteşte femeia. Ionela a fost diagnosticată cu “osteosarcom mandibular dreapta”. Un cancer osos care, de obicei, se manifestă la nivelul oaselor lungi ale corpului. Localizarea în mandibulă, spun specialiştii, este destul de rară şi foarte agresivă.

OPT ANI DE CHIN

După prima operaţie, Ionela a început imediat chimioterapia. Cancerul a fost însă mai puternic şi tumoarea a recidivat. “În ultimii şapte ani am făcut patru operaţii, 11 serii de citostatice, 21 de şedinţe de cobaltoterapie, 30 de şedinţe de protonoterapie în Rusia şi am încercat diferite terapii naturiste. Degeaba.

Tumoarea mea se încăpăţânează să fie din ce în ce mai agresivă”, spune cu tristeţe în glas tânăra profesoară. În ciuda chinului cumplit prin care a trecut, Ionela a reuşit totuşi să-şi termine facultatea, să facă un Masterat şi să facă ceea ce îi place cel mai mult – să predea. Timp de trei ani le-a insuflat dragostea de carte elevilor de la un grup şcolar din Bucureşti.

TRANSFORMAREA

În lupta cu cancerul, medicii din România au depus armele. I-au spus Ionelei că, deşi tumoarea revenise, parcă mai agresivă, în ţară nu se mai poate face nimic. În răstimp de doi ani, boala a făcut-o pe tânără de nerecunoscut.“De când a început să crească fără oprire nu mai pot ieşi din casă. Acum sunt un om cu două feţe – partea stângă şi cea dreaptă. Şi nu îndrăznesc să ies pe stradă, pentru că privirile oamenilor sunt… foarte directe şi… iscoditoare… atunci când mă zăresc…”, explică Ionela, cu ochii în pământ.

Aspectul neplăcut al înfăţişării ei şi reacţia oamenilor de pe stradă sunt însă cele mai mici dintre problemele cu care se confruntă acum. Tumoarea gigantică ce îi acoperă partea dreaptă din chip i-a diminuat capacitatea de a respira, i-a furat complet auzul la urechea dreaptă şi e pe cale să facă acelaşi lucru cu vederea la ochiul drept. “În plus, abia mai pot deschide gura şi, de luni în şir, mă hrănesc cu lichide, iar durerile au devenit insuportabile. Nu mă mai pot odihni aproape deloc din cauza lor”, spune Ionela.

PRIMA ŞANSĂ

“Îmi doresc cu ardoare să trăiesc!”, spune Ionela. Şi nu se dă bătută, deşi uneori se întreabă cât va mai rezista. Nu a încetat niciodată să spere că, undeva în lumea asta, cineva îi poate reda şansele la viaţă. A auzit într-o emisiune televizată despre noua metodă revoluţionară de radioterapie – cyberknife – care se face la Clinica Anadolu din Turcia. A luat legătura cu medicii de acolo, care i-au spus că pot trata orice fel de tumoarea. Zâmbetul revenise pe chipul Ionelei.

Când însă au văzut fotografiile şi documentele medicale ale tinerei, doctorii turci i-au spus că stadiul extrem de avansat în care se află cancerul nu le va permite să o ajute prea mult. “Mi-au explicat că tumoarea mea e prea mare pentru a putea fi distrusă prin radioterapie”, zice Ionela.Singurii care i-au oferit speranţa în aceste condiţii au fost medicii de la International Neuroscience Institute din Hanovra.

Echipa de neurochirurgi germani a decis că soluţia în cazul Ionelei o reprezintă o rezecţie şi o reconstrucţie de mandibulă. Intervenţia chirurgicală costă însă 100.000 de euro. “Mi-am depus un dosar pentru finanţarea operaţiei la Ministerul Sănătăţii, dar mi-au spus să mai aştept… Timpul lucrează însă în defavoarea mea. Medicii din Germania mă aşteaptă cât mai curând, pentru că tumoarea se măreşte pe zi ce trece”, spune Ionela.

ALATURI DE EA

Cu ajutorul cunoştinţelor, prietenilor şi al multor oameni cu suflet, Ionela a reuşit să strângă până acum aproape jumătate din suma necesară operaţiei. Mai are nevoie de 52.000 de euro.Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Ionela să redevină un om normal, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Hurmuzachi, Sector 3, Bucureşti, pe numele Linte Ionela Antuaneta:

Cont RON: RO31BRDE441SV49728014410

Cont EURO: RO26BRDE441SV49729084410.

Pentru mai multe detalii, puteţi lua legătura cu Dorin Linte, soţul Ionelei, la telefon 0740.09.49.98.

Dăruiţi şi daţi mai departe!

luni, 17 august 2009

CUVÂNT DESPRE POCAINTA SI FALSA POCAINTA

“Faceti roade vrednice de pocainta”. (Matei 3,8)

Dorim în continuare sa zabovim asupra termenului “pocainta” pe care dorim sa-l lamurim în lumina Bisericii Ortodoxe. Vom pleca în dezbaterea sa de la cuvântul cainta. Fiecare dintre noi, când înfaptuim în viata noastra actiuni mai mult sau mai putin constiente, dupa unele ne simtim bine, iar dupa altele avem mustrari de constiinta, simtim ca am încalcat ceva, devenind nelinistiti si începem sa ne caim (sa ne para rau) de ceea ce am facut.

În orice act pe care îl savârsim în viata, daca ne simtim linistiti, este dupa Dumnezeu, iar daca nu ne simtim linistiti, ci avem mustrari de constiinta, producându-ne cainta, este de la opusul lui Dumnezeu, de la diavol si acest act trebuie evitat si depasit.

Aceasta cainta pe care o simtim în urma unui act, ne face sa credem ca am încalcat ceva, am calcat peste ceva divin care este în noi, am calcat porunca lui Dumnezeu si am facut un pacat.

O persoana, daca greseste de mai multe ori, simte la început mustrare de constiinta si cainta, însa daca nu se opreste si merge mai departe în greseli, la un moment dat, i se stinge simtirea, se departeaza divinul din el, cade în nesimtire spirituala, asa cum spune psalmistul: “Omul în cinste fiind n-a priceput si s-a alaturat dobitoacelor celor fara de minte”... (Ps. 48, 21)

Însa, o persoana care, chiar daca a gresit de mai multe ori, dar de fiecare data se caieste si plânge pentru ceea ce a facut, la un moment dat se opreste de a face acte necuviincioase, ce-i produc cainta si mustrare de constiinta, traieste de acum înainte într-o continua cainta. Acum, acea “cainta continua si staruitoare” se transforma în “pocainta”. Omul se pocaieste de tot ce a facut rau în viata, îsi da seama de greselile facute si încearca o contrabalansare a lor cu o viata nobila, cu o viata receptiva la chemarea la pocainta pe care ne-o face Dumnezeu.

Pocainta nu înseamna numai parasirea pacatelor, ci si o lucrare continua în virtuti, pentru contrabalansarea pacatelor si depasirea lor.

Pocainta nu înseamna aderarea la o secta, ca apoi sa se spuna: m-am mântuit. Pocainta nu are sfârsit, nu are hotar. Adevarata este acea pocainta care se afla într-un continuu progres pâna în clipa mortii.

Referitor la “pocainta”, putem cadea în doua extreme:

a) Se poate zice: “Ma pocaiesc la batrânete!”; În primul rând, nu stim daca ajungem la batrânete, putem în orice clipa sa ne stingem. În al doilea rând, aceleasi preocupari pe care le are omul la tinerete, le are si la batrânete. Este foarte greu sa te schimbi dintr-o data. Schimbarea trebuie sa o începem de atunci când ne dam seama ca trebuie sa facem o asemenea schimbare. Puterea pentru realizarea ei o avem mai mare la tinerete decât la batrânete, pentru ca atunci, ori este slabita, ori nu o mai avem deloc.

Deci pocainta trebuie sa o primim în acel moment când suntem constienti de valoarea ei si trebuie sa cautam sa-i gasim adevarata valoare tot timpul.

b) A doua extrema, în care putem cadea, este ignorarea totala a pocaintei, zicând: Pocainta este pentru calugari sau preoti. Aici iarasi este o mare greseala, deoarece toti suntem oameni, toti avem aceleasi legi ale firii si toti suntem raspunzatori înaintea lui Dumnezeu ca persoane umane. Nu exista om care sa nu greseasca, toti gresim (I Ioan 1, 8), însa, nu toti ne caim sau - mai mult - nu toti ne pocaim. Dupa cum în fiecare om exista slabiciunea de a gresi, tot asa exista în fiecare om puterea de îndreptare. Si sfintii au gresit. Unii au gresit putin, dar s-au pocait foarte mult. Altii au gresit mai mult, dar si pocainta lor a fost foarte mare, încât au reusit contrabalansarea si depasirea greselilor cu fapte bune si virtuti. Greselile le facem permanent cu gândul si cu toate simturile: cu vederea, cu auzul, cu pipaitul etc. si, deci, nimeni nu este scutit de a gresi.

Exemplele clasice de pocainta sunt sfintii, pe ei trebuie sa-i urmam, caci ne arata drumul clar spre Dumnezeu; nu trebuie sa bâjbâim singuri.

Falsa pocainta este atunci când cineva adera la o secta si începe sa se laude si sa se socoteasca “pocait” si “mântuit”. Sau atunci când cineva încearca sa faca un bine, respectiv sa posteasca mai mult, sa se roage mai mult etc. si în acelasi timp divulga si se lauda. Prin lauda si mândrie pierde tot. Adevarata pocainta este când omul înainteaza în bine stiind numai el, duhovnicul si Dumnezeu.

În Biserica noastra crestina ortodoxa deosebim trei feluri de pocainta:

a) pocainta ca “Taina” sau “Spovedania”, în care omul se pocaieste de ceea ce a facut, marturisindu-si pacatele preotului si acesta îl dezleaga de ele;

b) pocainta ca “virtute” poate sa fie de moment, însa poate sa fie si continua, în toata viata omului;

c) mai exista si pocainta ca stare continua. La pocainta ca stare continua au ajuns Sfintii lui Dumnezeu, carora toata viata le-a fost o urcare continua în virtute, datorita umilintei în dragostea lui Hristos.

Mântuitorul Iisus Hristos vrea, mai ales, de la noi acte interioare: mila, dragoste, cainta din tot sufletul.“Mila voiesc, iar nu jertfa”. El vrea sa-I aducem ca jertfa inima noastra curata, înfrânta si smerita. Are nevoie sa ne modelam inima, sa devenim buni, iertatori, asemenea unui copil nevinovat. Aceasta este pocainta crestina, facuta nu din frica de pedeapsa, ci din frica de a nu pierde pe Dumnezeu, de a nu pierde fericirea vesnica.

Credinta trebuie sa fie o traire personala, sa o primim de buna voie, aproape sa intre ea singura si sa lucreze în noi, nu sa ne fie impusa. Sau daca ne pocaim si facem câtiva pasi în bine, trebuie sa-i facem cât mai discret, sa nu observe aproapele nostru. Sa rugam deci pe bunul Dumnezeu sa ne dea tuturor pocainta cea adevarata în Duhul Sfânt. AMIN !