Priviţi ca să înţelegeţi, dincolo de cuvintele mele, prin ce trece această tânără
În urmă cu opt ani, Ionela era în facultate. Totul a început cu o durere la maxilarul drept, “ca de măsea”, îşi aminteşte tânăra. Apoi, osul a început să se umfle şi să se deformeze. “Am ajuns la medic, pentru o radiografie.
Mi s-a recomandat să mă operez cât mai repede”, spune Ionela.Medicul de la Spitalul Judeţean din Alexandria, care i-a făcut intervenţia chirurgicală, a fost uimit. “A spus: «Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea!»”, povesteşte femeia. Ionela a fost diagnosticată cu “osteosarcom mandibular dreapta”. Un cancer osos care, de obicei, se manifestă la nivelul oaselor lungi ale corpului. Localizarea în mandibulă, spun specialiştii, este destul de rară şi foarte agresivă.
OPT ANI DE CHIN
După prima operaţie, Ionela a început imediat chimioterapia. Cancerul a fost însă mai puternic şi tumoarea a recidivat. “În ultimii şapte ani am făcut patru operaţii, 11 serii de citostatice, 21 de şedinţe de cobaltoterapie, 30 de şedinţe de protonoterapie în Rusia şi am încercat diferite terapii naturiste. Degeaba.
Tumoarea mea se încăpăţânează să fie din ce în ce mai agresivă”, spune cu tristeţe în glas tânăra profesoară. În ciuda chinului cumplit prin care a trecut, Ionela a reuşit totuşi să-şi termine facultatea, să facă un Masterat şi să facă ceea ce îi place cel mai mult – să predea. Timp de trei ani le-a insuflat dragostea de carte elevilor de la un grup şcolar din Bucureşti.
TRANSFORMAREA
În lupta cu cancerul, medicii din România au depus armele. I-au spus Ionelei că, deşi tumoarea revenise, parcă mai agresivă, în ţară nu se mai poate face nimic. În răstimp de doi ani, boala a făcut-o pe tânără de nerecunoscut.“De când a început să crească fără oprire nu mai pot ieşi din casă. Acum sunt un om cu două feţe – partea stângă şi cea dreaptă. Şi nu îndrăznesc să ies pe stradă, pentru că privirile oamenilor sunt… foarte directe şi… iscoditoare… atunci când mă zăresc…”, explică Ionela, cu ochii în pământ.
Aspectul neplăcut al înfăţişării ei şi reacţia oamenilor de pe stradă sunt însă cele mai mici dintre problemele cu care se confruntă acum. Tumoarea gigantică ce îi acoperă partea dreaptă din chip i-a diminuat capacitatea de a respira, i-a furat complet auzul la urechea dreaptă şi e pe cale să facă acelaşi lucru cu vederea la ochiul drept. “În plus, abia mai pot deschide gura şi, de luni în şir, mă hrănesc cu lichide, iar durerile au devenit insuportabile. Nu mă mai pot odihni aproape deloc din cauza lor”, spune Ionela.
PRIMA ŞANSĂ
“Îmi doresc cu ardoare să trăiesc!”, spune Ionela. Şi nu se dă bătută, deşi uneori se întreabă cât va mai rezista. Nu a încetat niciodată să spere că, undeva în lumea asta, cineva îi poate reda şansele la viaţă. A auzit într-o emisiune televizată despre noua metodă revoluţionară de radioterapie – cyberknife – care se face la Clinica Anadolu din Turcia. A luat legătura cu medicii de acolo, care i-au spus că pot trata orice fel de tumoarea. Zâmbetul revenise pe chipul Ionelei.
Când însă au văzut fotografiile şi documentele medicale ale tinerei, doctorii turci i-au spus că stadiul extrem de avansat în care se află cancerul nu le va permite să o ajute prea mult. “Mi-au explicat că tumoarea mea e prea mare pentru a putea fi distrusă prin radioterapie”, zice Ionela.Singurii care i-au oferit speranţa în aceste condiţii au fost medicii de la International Neuroscience Institute din Hanovra.
Echipa de neurochirurgi germani a decis că soluţia în cazul Ionelei o reprezintă o rezecţie şi o reconstrucţie de mandibulă. Intervenţia chirurgicală costă însă 100.000 de euro. “Mi-am depus un dosar pentru finanţarea operaţiei la Ministerul Sănătăţii, dar mi-au spus să mai aştept… Timpul lucrează însă în defavoarea mea. Medicii din Germania mă aşteaptă cât mai curând, pentru că tumoarea se măreşte pe zi ce trece”, spune Ionela.
ALATURI DE EA
Cu ajutorul cunoştinţelor, prietenilor şi al multor oameni cu suflet, Ionela a reuşit să strângă până acum aproape jumătate din suma necesară operaţiei. Mai are nevoie de 52.000 de euro.Dacă vreţi şi puteţi să o ajutaţi pe Ionela să redevină un om normal, faceţi o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Hurmuzachi, Sector 3, Bucureşti, pe numele Linte Ionela Antuaneta:
Cont RON: RO31BRDE441SV49728014410
Cont EURO: RO26BRDE441SV49729084410.
Pentru mai multe detalii, puteţi lua legătura cu Dorin Linte, soţul Ionelei, la telefon 0740.09.49.98.
Dăruiţi şi daţi mai departe!
Un comentariu:
Imi pare rau ca nu am posibilitatea sa ajut; dar am sa ma rog la Maica Domnului si la Sf.Nectarie sa o ajute ;defapt,fara ajutorul lor,noi nu existam;
Doamne ajuta!
Trimiteți un comentariu