DESPRE DRAGOSTEA CRESTINA (din catehism)

1. Dupa credinta si nadejde, care este cea de a treia virtute teologica? Dupa ce am aflat ce este credinta si nadejdea, trebuie sa stim ca pentru dobandirea mantuirii si fericirii vesnice, credinciosul, pe langa credinta si nadejde, are neaparata trebuinta si de dragoste, care este a treia si cea mai mare virtute teologica. Prin credinta, credinciosul primeste si-si insuseste adevarurile mantuitoare descoperite de Dumnezeu si propovaduite de sfanta noastra Biserica Ortodoxa; prin nadejde asteapta cu deplina incredere ca Dumnezeu sa aduca la indeplinire tot ce i-a fagaduit pentru mantuirea sa; prin dragoste insa el intra in cea mai stransa comuniune de viata cu Dumnezeu. il imbratiseaza cu toate puterile sufletului sau si-I implineste voia Sa cea atotsfanta, precum citim in Sfanta Scriptura: „Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el” (I Ioan 4, 16).
2. Ce este dragostea? In inteles larg, dragostea este nazuinta omului spre tot ce este bun si frumos sau vrednic de dorit. Aceasta nazuinta este sadita de insusi Dumnezeu in firea omului, la creare, si de aceea se numeste dragoste fireasca. In temeiul acestei nazuinte, omul tinde din fire spre Dumnezeu, Creatorul si Sustinatorul sau, socotindu-L bunul sau cel mai mare. Dar cum, prin pacatul stramosesc, firea omului a fost slabita in puterile ei, numai cu dragostea fireasca omul nu poate lucra nimic pentru mantuirea sa, caci spune Mantuitorul: „fara Mine nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). De aceea, pentru mantuirea sa, crestinul are neaparata trebuinta de dragoste care sa lucreze cu putere de sus, adica de dragostea supra-fireasca, de dragostea crestina sau de dragostea ca virtute teologica.
3. Ce este dragostea crestina? Dragostea crestina este puterea dumnezeiasca revarsata prin Sfanta Taina a Botezului in sufletul crestinului, prin care acesta are nazuinta adanca si curata catre Dumnezeu, bunul sau cel mai inalt, doreste din toate puterile sufletului unirea cu El si are vointa hotarata de a implini voia Lui atotsfanta, jertfind, in caz de nevoie, orice bun pamantesc. Dragostea crestina este de la Dumnezeu (I Ioan 4, 7) si este data omului in dar, precum spune Sfantul Apostol Pavel: „Iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua,” (Rom. 5, 5). Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar: izvorul si sufletul tuturor virtutilor crestine, fiindca toate celelalte virtuti traiesc cu adevarat si rodesc binefacator in viata crestinului numai cand sunt luminate si incalzite de dogoarea arzatoare a dragostei. Adevarul acesta il arata atat de minunat Sfantul Apostol Pavel in acel pe drept numit „imn al dragostei crestine”, pe care-1 gasim in capitolul al 13-lea din Epistola I-a catre Corinteni: „De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea darul proorociei si toate tainele le-as cunoaste, si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste... Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor. 13, 1-3, 13). Deci dragostea este mai presus de toata stiinta si cunostinta, este mai mare chiar decat celelalte doua virtuti teologice: credinta si nadejdea. Fara puterea dragostei, credinta slabeste, caci credinta „este lucratoare prin dragoste” (Gal. 5, 6), iar nadejdea se ofileste si scade mereu.
4. Prin ce este dragostea mai mare decat celelalte virtuti? Dragostea este mai mare decat celelalte virtuti: 1) prin izvorul ei, care este Dumnezeu. Caci Dumnezeu fiind El insusi „iubire” (I Ioan 4, 8), din nemarginita dragoste a creat lumea cu toate fapturile din ea si astfel iubirea s-a aratat mai intai in lume si salasluieste in sufletul omului de la inceput; 2) prin roadele si puterea ei, caci „iubirea este implinirea legii” (Rom. 13,10); si 3) prin durata ei. Credinta si nadejdea lucreaza numai in viata pamanteasca. In viata de dupa moarte ele vor fi implinite, caci crestinul nu va mai avea nevoie sa creada in Dumnezeu, pentru ca il va vedea, nici sa nadajduiasca in El, pentru ca il va avea. Dragostea insa ramane si atunci; ea „nu piere niciodata” (I Cor. 13, 8), este vesnica, fiindca insusi Dumnezeu cel vesnic este iubire.
5. Catre cine trebuie sa se indrepte dragostea crestinului? Dragostea crestinului trebuie sa se indrepte intai catre Dumnezeu, catre poruncile si legile Sale; apoi catre aproapele si, in fine, catre sine insusi, caci aceasta este porunca Mantuitorului: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau. Aceasta este marea si intaia porunca. Iar a dona, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Matei 22, 37-39).
6. Pentru ce crestinul trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu? Crestinul trebuie sa iubeasca pe Dumnezeu, fiindca Dumnezeu 1-a iubit mai intai pe el (I Ioan 4,19) si fiindca Dumnezeu este Creatorul, Sustinatorul, Rascumparatorul si Binefacatorul sau cel mai mare. Pentru toate binefacerile pe care le da, Dumnezeu nu cere in schimb decat dragoste617 (Nicolae Cabasila, Despre viata in Hristos, trad. de T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 64).
7. Ce inseamna a iubi pe Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul si cu tot cugetul? Aceasta inseamna ca crestinul trebuie sa-I inchine lui Dumnezeu toate gandurile, toate simtirile, doririle si voirile sale, «sa se mute cu toate puterile sufletului in Dumnezeu»618 (Idem, p. 199) si in intreaga sa viata sa se osteneasca a-I implini voia, cu statornicie si bucurie. Caci ce este mai frumos si mai dulce decat a iubi pe Dumnezeu, Care este vesnica frumusete, vesnica bunatate, vesnica dragostei Psalmistul spune: „Gustati si vedeti ca bun este Domnul” (Ps. 33, 8).
8. Pentru ce crestinul trebuie sa iubeasca pe aproapele sau? Crestinul trebuie sa iubeasca, apoi, pe aproapele sau, care este orice om, ca pe sine insusi, fiindca toti oamenii sunt facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si sunt frati intre ei, deopotriva iubiti de Dumnezeu, Care pentru mantuirea lor Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu, pe Domnul nostru Iisus Hristos.
9. Cum trebuie sa fie adevarata dragoste crestina? Adevarata dragoste crestina trebuie sa fie: 1) Fzascd, nu din teama de pedeapsa, nici pentru un folos oarecare; ci precum fiul isi iubeste parintele sau, asa sa iubeasca si crestinul pe Dumnezeu, Care este Parintele Ceresc al tuturor (I Ioan 3, 1); 2) Deplina, adica sa cuprinda, cum s-a spus, toate puterile sufletului, incat tot ceea ce facem sa fie spre slava lui Dumnezeu. „De aceea, ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti” (I Cor. 10, 31); 3) Puternica si statornica, mergand chiar pana la moarte. Caci daca Dumnezeu, din dragoste fata de oameni, Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu pentru mantuirea lor, apoi si dragostea acestora fata de Dumnezeu trebuie sa fie fara de margini si sa nu se schimbe niciodata. Sfantul Apostol Pavel spune: „Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: „Pentru Tine suntem omorati toata ziua; socotiti am fost ca niste oi de junghiere”. Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus, Domnul nostru” (Rom. 8, 35-39); 4) Vie si lucratoare, adica sa patrunda cu adevarat cugetul si voia crestinului si sa se arate prin fapte de binefacere fata de cei din jurul sau. Citim in Sfanta Scriptura: „Sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul” (I Ioan 3, 18); si „De Ma iubiti, paziti poruncile Mele” (Ioan 14, 15) - spune Mantuitorul. Inzestrata cu astfel de insusiri, de buna seama, dragostea produce roadele cele mai de pret pentru sufletul si viata credinciosului.
10. Care sunt roadele dragostei? Roadele cele mai de seama ale dragostei sunt: 1) Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu: „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este care Ma iubeste” (Ioan 14, 21) - spune Mantuitorul. 2) Ferirea de pacat: „Nu este nici un pacat, spune Sfantul Ioan Gura de Aur, in talmacirea Epistolei 1 catre Tesaloniceni, pe care, intocmai ca focul, sa nu-1 arda puterea cea mare a dragostei. Mai usor poate rezista o uscatura nebagata in seama, decat pacatul, la puterea dragostei”619 (Sfantul Ioan Gura de Aur, La Epistola 1 catre Tesaloniceni, c. III, Migne, P. G., LXU, col. 420). 3) Cine iubeste pe Dumnezeu este ascultat in rugaciunile sale si se bucura de bunatatea Lui: „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (I Cor. 2, 9). 4) Linistea sufleteasca, rabdarea in vreme de incercare, iertarea, blandetea, pacea si bunavoirea intre oameni, caci: „Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda” (I Cor. 13, 4-7). 5) Odrasleste mantuirea sufletului: „Iata, un invatator de lege s-a ridicat, ispitindu-L si zicand: invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Iar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand a zis: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar El i-a zis: Drept ai raspuns; fa aceasta si vei trai” (Luca 10, 25-28). Pentru astfel de roade, dragostea crestina este cu adevarat „legatura desavarsirii” (Col. 3, 14) si „implinirea legii” (Rom. 13, 10). Vazand deci insemnatatea covarsitoare a dragostei, crestinul trebuie sa-si dea silinta sa o pastreze, sa o intareasca in sufletul sau si sa o sporeasca in viata sa. De buna seama, aceasta se face intai prin lucrarea harului dumnezeiesc, dupa cuvantul Mantuitorului: „Fara Mine, nu puteti face nimic” (Ioan 15, 5). Dar crestinul are si el datoria sa lucreze si sa se foloseasca de toate mijloacele care pot inmulti dragostea.
11. Care sunt mijloacele cele mai de seama prin care crestinul isi poate intari si inmulti dragostea? Acestea sunt: 1) Cugetarea asupra dragostei nemarginite a lui Dumnezeu fata de lume, pentru mantuirea careia Si-a jertfit pe Unicul Sau Fiu; 2) Cunoasterea cat mai temeinica a invataturii crestine; 3) Rugaciunea staruitoare si fierbinte catre Dumnezeu; 4) Impartasirea cu Sfintele Taine; 5) Ravna de a implini voia lui Dumnezeu si a se feri de pacat;, 6) Cunoasterea si urmarea vietii Mantuitorului, Care prin viata Sa pamanteasca a dat cea mai mareata pilda de dragoste;, 7) Lupta impotriva iubirii semete de sine si impotriva alipirii patimase de bunurile pamantesti; 8) Facerea de bine fata de aproapele.
12. Care sunt pacatele impotriva dragostei crestine? In inteles mai larg, fiecare pacat este indreptat impotriva dragostei, fiindca aceasta virtute este temelia vietii crestine si porunca cea mai de seama pentru crestin. Dar intrucat dragostea este si o virtute deosebita, sunt si pacate indreptate direct impotriva ei. Acestea sunt: 1) Ura fata de Dumnezeu, adica impotrivirea cu dusmanie fata de invatatura Sa si fata de randuielile bisericesti, socotindu-L pe El razbunatorul nedrept al faradelegilor si urzitorul nenorocirilor (Ioan 15, 18); 2) impietrirea inimii fata de primirea mijloacelor puse la indemana crestinului pentru mantuirea sa; 3) Pizma fata de aproapele care staruie in ascultarea de poruncile lui Dumnezeu; 4) Fatarnicia, prin care cineva se arata ca iubeste pe Dumnezeu, dar numai cu vorba, nu si cu inima si fapta; 5) Iubirea de sine peste masura (egoismul), din care se nasc multe alte pacate; 6) Alipirea patimasa de bunurile pamantesti: „Ca radacina tuturor relelor este iubirea de argint” (I Tim. 6, 10).