In atentia: Primului Ministru, Senatului, Presedintelui Camerei Deputatilor si Presedintelui Comisiei pentru Administratie Publica, amenajarea teritoriului si echilibru ecologic, Ministerului Santatii, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe
Subiect: Apel impotriva pasapoartelor biometrice si a introducerii microcipului in Romania
Stimati domni,
Va numarati printre politicienii care reprezinta sau sustin un model de indiferenta privind pasapoartele biometrice sau microcipurile.
Parlamentul, statul si autoritatile au in realitatea romaneasca un singur obiectiv: inlesnirea afacerilor pentru un numar limitat de persoane, colegi de-ai dumneavoastra sau chiar dumneavoastra. Va reamintesc, si imi asum aceasta afirmatie, dumneavoastra dati dovada de o astfel de atitudine prin neimplicarea in rezolvarea cetatenilor din Romania sau chiar prin permiterea afacerilor negandite ce distrug omul. Obiectivele comunitare sunt neindeplinite prin transformarea lor in actiuni, realizari, sau nici chiar prin promulgarea unor legi viabile.
Consideram ca este necesara de urgenta elaborarea unei initiative legislative privind blocarea introducerii acestor sisteme de monitorizare fizice si mentale a populatiei, avand ca motivatie Constitutia care da dreptul omului la libertatea credintei. Suntem o tara cu 85% crestini, si conform Noului Testament din Biblie, in Apocalipsa lui Ioan, "cine va accepta cifra satanei in veci nu va ajunge la lumina".
Efectul acestor actiuni va fi: o populatie bolnava, o populatie care in loc sa munceasca pentru a plati taxele, isi va petrece timpul prin spitale incercand sa isi recapete puterea de munca!
Deoarece NU ne aratati implicare, ingrijorare sau macar constientizare a situatiei actuale a introducerii pasapoartelor biometrice si a microcipurilor pe teritoriul Romaniei, va transmitem ca nu acceptam sa suferim, tot noi, pentru interesele dumneavoastra. Nu dorim sa permitem afaceri si satisfacerea unor interese ale dumneavoastra si/sau ale colegilor dumneavoastra, finantate pe sanatarea noastra.
Va solicitam sa va interesati si sa asigurati promulgarea unor initiative legislative, intr-o forma performanta si realmente benefica omului, prin sesizarea si monitorizarea comisiei de specialitate si a organismelor imputernicite sa implementeze prevederile unor norme legale in acest sens. Va solicitam sa va implicati pana solutionarea normala a acestei situatii.
Autor: informatie confidentiala

Fratilor va indemn sa semnati aceasta petitie impotriva faradeligilor care ni se baga pe gat si sa nu uitam ca : unde vom vi mai multi intru numele Domnului acolo v-a fi si Dumnezeu! Amin.
2 comentarii:
da dar parlamentul este afonnnnn.........
Ce Petitie in care nu o suferim nici unul.
Trimiteți un comentariu