Legământ cu iadul şi cu moartea tocmeală!

Cine se aseamănă, se adună, e o vorbă zisă din popor. Ea se aseamănă unui cuvânt din Scriptură: „Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu omul nevinovat, nevinovat vei fi”, Ps. 17:28.

Mare a fost Prorocul Isaia, fiul lui Amos - binecuvântaţi fie cei ce l-au născut! - şi mari întâmplări a prorocit el, în chip desluşit, dintre care cea mai mare este Naşterea Mântuitorului din Preacurata Fecioară. Acel mare proroc vedea cu Duhul lui Dumnezeu, ca printr-un ochean, în sufletele poporului său şi vedea numai moarte şi iad - ca şi cum ai deschide un mormânt şi ai privi la mortul putrezit. Şi striga aşa către norodul său, ca să-l înfricoşeze şi să-l trezească: Căci aţi zis: „Făcut-am legământ cu iadul şi cu moartea tocmeală, (…) pus-am minciuna nădejdea noastră şi cu minciuna ne vom acoperi”, Isaia, 28:15

Au trecut mii de ani de când sfântul proroc a spus aceste cuvinte, care se potriveau acelor vremi şi acelor oameni. Dar astăzi? Dacă s-ar fi milostivit Dumnezeu să ni-l trimită pe marele Isaia astăzi în Europa, ce credeţi, ce-ar fi avut să le zică oamenilor născuţi mii de ani mai târziu? Eu cred că exact aceleaşi cuvinte. Răsunătorul Isaia ar fi mers dintr-o capitală Europeană în alta, dintr-o universitate în alta, dintr-o fabrică în alta, şi ar fi strigat şi mai cu putere: „Aţi făcut legământ cu moartea şi cu iadul învoială, minciuna vă este adăpost şi viclenia liman! Aşa au făcut Israilitenii păcătoşi în vechime, înaintea venirii Mântuitorului lumii; voi însă, Europenilor, pentru ce faceţi acestea după venirea Sa, după ce-aţi auzit învăţătura Sa limpede şi-aţi văzut puterea Sa de-viaţă-dătătoare şi biruitoare?

Pentru acele cuvinte, vechii Evrei l-au tăiat pe Isaia cu fierăstrăul. Poate că Europenii nu l-ar tăia cu fierăstrăul, dar, oricum, l-ar spânzura sau l-ar închide la casa de nebuni. Dar astfel nu l-ar păgubi pe Isaia. L-ar face de două ori mai mare, iar ei ar intra în rândul Evreilor luptători-de-Dumne¬zeu şi prigonitori a tot ce este adevăr, aşa cum şi sunt. Căci, deşi se leapădă de frăţia cu Evreii pe nişte temeiuri neînsemnate, se înfrăţesc şi se unesc cu ei împotriva Adevărului. Dar ce se poate face împotriva Adevărului? Nimic nu putem împotriva adevărului, spune Apostolul, ci doar pentru adevăr. Prost şi de tot râsul ar fi cel care s-ar apuca să arunce cu noroi în Soare, ca să-l murdărească sau să-l stingă. Noroiul n-ar ajunge la Soare, ci s-ar întoarce şi ar cădea peste cel ce aruncă spre Soare.

Că omenirea Europeană a făcut legământ cu moartea şi învoială cu iadul este cel mai vădit lucru dintre toate cele petrecute în istoria lumii în ultimele două sute de ani. Europa întreagă duhneşte a moarte. Uni¬versităţile Europene propovăduiesc moartea. Cărturarii Europeni descriu moartea. Oamenii de ştiinţă Europeni fac moartea nemuritoare. Politicienii Europeni lucrează pentru moarte. Dascălii Europeni sădesc moartea în sufletele tinerilor. Imperialiştii Europeni răspândesc moartea în întreaga lume. Revoluţionarii Europeni poartă stindardul morţii. Europa moder¬nă este sinonimă cu moartea. Nu vrea să ştie de viaţa de după moarte.

Cum aşa? veţi întreba. Oare acest lucru e pentru voi o noutate, un prilej de uimire? Oare nu aţi auzit de răzvrătirea Europeană împotriva vieţii şi pentru moarte? Biserica lui Hristos e purtătoarea vieţii, Europa modernă e purtătoarea morţii. Biserica spune: Viaţa e mai veche decât moartea, căci mai întâi a fost viaţa şi apoi a venit moartea. Ştiinţa Europeană răspunde: Nu e adevărat, moartea e mai veche decât viaţa, mai întâi a fost moartea, şi din materia moartă a răsărit viata. Biserica spune: Hristos a înviat, a biruit moartea şi i-a chemat pe oameni în împărăţia vieţii veşnice. Universităţile Europene răspund în zeflemea, într-un singur cuget: Moartea e nebiruită, viaţa e doar o întâmplare pe ţarina veşnică a morţii. Biserica spune: Popoarele sunt familii ale lui Hristos, Dumnezeul nostru, care trebuie să se înţeleagă şi să se ajute unele pe altele. Acum răspund politicienii: Poporul nostru, după obârşia şi după cultura sa, este mai presus de multe alte popoare, şi trebuie să stăpânească peste aceste alte popoare; pe lângă aceasta, mai contează şi interesul nostru economic, care-i mai important decât toate, precum şi prestigiul nostru naţional. O, fraţilor, într-un cuvânt, moarte şi iad! Biserica le mai spune şi dască1ilor: Copiii trebuie să-l primească pe Hristos şi copiii trebuie daţi lui Hristos - aceasta-i toată învăţătura! La acestea, pedagogii incapabili, otrăvitori ai copiilor altora, căci se străduiesc să nu aibă copii ai lor, răspund: Nici vorbă! Copiii trebuie dezvăţaţi de amăgirile părinţilor, trebuie învrăjbiţi împotriva părinţilor, să scuipe pe ei şi pe toate cele sfinte ale lor - aceas¬ta-i modern, progresist, ştiinţific! Biserica învaţă popoarele Europene: Voi aţi fost botezaţi pentru a-i boteza şi pe alţii. Ca imperialişti, cuceriţi ţări străine ca să le exploataţi, şi nu ca să vestiţi pe Hristos, Evanghelia, Viaţa şi frăţietatea. Aceasta nu e o binecuvântare, ci un blestem. Şi va fi bles¬temat imperialismul vostru. Revoluţionarii poartă stindardul morţii, cu un cap de mort pictat pe el. De ce? Deoarece cred în moartea veşnică şi în vremelnicia vieţii, împotriva credinţei Bisericii în viaţa veşnică şi în vremelnicia morţii.

Fraţii mei, moartea a crescut şi s-a răspândit peste omenirea Europeană, precum iarba peste leşurile putrede. Tragedia Europei stă în aceea că a ales împărăţia morţii, pe care o crede veşnică, şi a lepădat împărăţia Vieţii veş¬nice. A făcut legământ cu moartea. Iar de îndată ce s-a legat cu moartea, s-a legat şi cu iadul şi cu cele ale iadului, adică cu minciuna, cu viclenia, cu răpirea, cu cotropirea, cu uciderea, ura şi mândria, cu toată trufia şi toată duhoarea de mormânt. Moarte, moarte veşnică - aceasta ar putea scrie, pe drept, deasupra tuturor porţilor prin care se intră în Europa. Iar voi, Sârbilor, urmaşi ai mucenicilor de la Kosovo care au căzut pentru împă¬răţia cea cerească şi viaţa cea veşnică, să cugetaţi acum: Vreţi cu Europa, tovarăşa morţii, sau cu Hristos, împăratul vieţii veşnice? Amin. (Text preluat din volumul Prin fereastra temniţei, Predania, Bucureşti, 2007, p. 219-221. Titlul şi sublinierile cu bold aparţin redacţiei noastre).

de Sfântul Nicolae Velimirovici.